Paradoxul înţepăturii de albină. Veninul eliberat de insectă în scop de autoapărare vindecă „duşmanul“ de boli foarte grave

Veninul de albine este un produs biologic propriu albinei, pe care îl elimină cu ocazia înţepăturii, într-un act reflex de autoapărare. Substanţa eliminată de albine ca să se apere poate avea efecte miraculoase asupra organismului uman.

Cantitatea de venin pe care o poate elimina o albină la o înţepătură este de circa 0,3 mg venin lichid, corespunzând la circa 0,1 mg substanţă uscată. Cantitatea este determinată de vârsta albinelor, de hrană şi de sezon.
 

Veninul de albine în stare naturală este un lichid dens, incolor, cu miros specific, înţepător, gust amărui acid, astringent, arzător. În contact cu aerul la temperatura ambientală, componenţii volatili se evaporă, iar restul se cristalizeaza sub formă de cristale alb-cenuşii cu miros specific şi gust astrigent. Proprietăţile terapeutice se menţin o lungă perioadă de timp, în condiţii de temperatură sub 0 grade.

Conţinutul veninului de albină 

Veninul de albine are o compoziţie complexă atât în substanţe organice, cât şi anorganice, dizolvate într-un mediu uşor volatil.
 

Melitina este o polipeptidă ce conţine 26 de aminoacizi şi reprezintă 40-60% din compoziţia veninului. Este cel mai toxic component şi este responsabil de efectele dureroase ale înţepăturii. Are următoarele efecte asupra organismului uman: antibacteriană şi antifungică, antitumorală, inhibitor la nivel de sistem nervos central, produce contracţia musculaturii netede şi striate, proprietăţi radio-protectoare, creşte permeabilitatea vasculară, scade tensiunea arterială, puternice proprietăţi antiinflamatoare.
 

Fosfolipazele, un alt element component al veninului, este alergenul major al veninului de albine. Are următoarele acţiuni asupra organismului: radio-protectoare, determină eliberarea de histamină, scade presiunea arterială, are proprietăţi antigenice, antitumorală.

Apamina este cel mai mic polipeptid neurotoxic cunoscut, fiind antigen şi are proprietăţi antiinflamatorii.

Hilauronidaza este principalul factor responsabil pentru răspândirea celorlalte molecule ale veninului de albine în ţesutul atacat. Are proprietăţi legate de raspunsul imunitar, este atigenic si anafilactogen.
 

MCDP are efecte mult mai mari decât hidrocortizonul în suprimarea evoluţiei artritei adjuvante induse, fiind de 100 de ori mai eficient decât hidrocortizonul.

Cardiopepul creşte forţa de contracţie inimii, creşte ritmul cardiac şi are efecte reduse asupra circulaţiei coronariene.

Minimina acţionează asupra larvelor de insecte, întârziind dezvoltarea acestora.

Adolapina este un neuro transmiţător cu proprietăţi analgezice şi antiinflamatorii.

Dopamina stimulează activităţile motorii.

Bolile care pot fi vindecate cu veninul de albine 

Tratamentul cu venin de albină este poate chiar mai vechi decât tratamentul cu miere. Este recomandat în următoarele afecţiuni: în bolile reumatismale, maladii chirurgicale ale vaselor periferice - flebite nesupurate, endarterite -, infiltraţii inflamatorii nepurulente, astm bronsic, hipertensiune arterială, irite, iridociclite, tireotoxicozele in stadiile I si II. Cele mai bune rezultate se obţin în tratamentul bolilor neurologice: nevrite, nevralgii, miozite. 

Foarte eficient în tratarea reumatismului 

Dr. Bogdan Neguleasa, medic homeopat, recomandă folosirea unui produs pentru tratarea afecţiunilor reumatice:

„Veninul de albină, mult diluat, se foloseşte în homeopatie sub forma remediului «Apis». Acesta se utilizează în tratarea afecţiunilor reumatice în care pacientul prezintă durere articulară ameliorată de aplicaţii reci, roşeaţă şi tumefacţia articulaţiei. Zona afectată este caldă la pipăit. Tot remediul «Apis» este util în tratamentul homeopat al şocului anafilactic, al laringitelor unde apare edemul glotic şi senzaţia de sufocare, precum şi în numeroase erupţii cutanate ce prezintă tumefacţie şi roşeata la nivel local“, detaliază medicul homeopat Bogdan Neguleasa.

Cum se administrează 

În funcţie de natura bolii, veninul de albine standardizat poate fi folosit în creme, linimente, unguente sau sub formă injectabilă. Cel mai eficient este veninul provenit din înţepătura directă a albinelor de la sfârşitul primăverii până la începutul sezonului de toamnă, respectiv perioada în care albinele se hrănesc cu polen de bună calitate pentru a produce un venin puternic.

Pericole veninului 

Bogdan Neguleasa explică faptul că veninul poate deveni şi foarte periculos:

„Înţepătura de albină provoacă, datorita veninului inoculat, o inflamaţie locală ce prezintă toate semnele clasice: roşeaţă, edem, căldura locală şi durere. Simptomele sunt ameliorate de aplicaţii reci  - gheaţă, comprese cu apă - la locul înţepăturii. Când persoana care a fost înţepată este alergică la veninul de albină, tabloul se schimbă, apar complicaţii ce pot merge până la şoc anafilactic, cu edem glotic şi asfixie. Dacă şocul nu este tratat la timp, poate surveni decesul“.