Ordinul de zi în care fost consemnată moartea Ecaterinei Teodoroiu: „A luptat ca un viteaz din alte vremuri“

Ecaterina Teodoroiu este una dintre cele mai puternice femei din istoria României. Eroina de la Jiu, aşa cum a fost denumită, a fost răpusă pe 22 august 1917 în luptele de pe platoul Munceulului, din judeţul Vrancea.

Se afla la comanda unui pluton, având gradul de sublocotenent. S-a aruncat în luptă, strigând la cei care o urmau: „Înainte băieţi, sunteţi cu mine!”. La scurt timp, a fost împuşcată de două ori în piept. A fost citată în „Ordinul de zi“  de către Comandantul Regimentului 43 / 59 Infanterie Lupeni: „În timpul ciocnirei de ieri noapte, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plotonului său, lovită în inima‑i generoasă, de două gloanţe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu, din compania 7‑a.

Pildă rară a unui cald entusiasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea, pe care unii au numit‑o cu drept cuvânt „Eroina de la Jiu“, şi‑a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul ţărei noastre, cotropit de duşmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai ţărei sale, pe cari i‑a întrecut prin puterea, cu cari îşi înfrângea slăbiciunea femeiască, ştiind să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entusiasmul de a se face folositor cu orice preţ.

Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri, la T.‑Jiu, aceea care şi‑a desfăşurat o energie rară împotriva «morţei albe» care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifosul exantematic, pornise din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui şi ea la opera cea mare a răzbunărei, la a cărei pregătire a luat parte activă.

A căzut înainte de a ajunge la ţelul acestei revanşe. Şi‑a dat viaţa cu simplicitatea eroizmului adevărat, nu pentru a obţine apoteoza de vorbă, ci pentru că aşa cerea inima ei, pentru că aşa credea sufletul ei, că i se împlineşte datoria vieţii.

Aceea care în vitejia‑i comunicativă a murit în clipa când se descoperea, spre a‑şi îndemna ostaşii cu vorbele: „Înainte băeţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine“ – are drept din clipa aceasta la cinstirea veşnică a tuturor Românilor.

Pentru dragostea‑i de ţară, pentru simţu‑i rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi‑a împlinit, ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă, o citez la ordin de zi pe Regiment, dând‑o ca pildă tuturor ostaşilor.

Comandantul Regimentului 43/59 Infanterie Colonel (ss) Pomponiu“

Ecaterina Teodoriu a fost prima femeie sublocotenent din Armata Română. La vârsta de 22 de ani, în anul 1916, a cerut să participe la război, ca voluntar la regimentul de infanterie. A participat la luptele din Oltenia din Primul Război Mondial. A fost rănită, dar, după mai multe luni de spitalizare, a plecat din nou pe front. Pentru curajul ei, a fost decorată cu Virtutea Militară de Război şi înaintată la gradul de sublocotenent.