Omul de cultură care a căpătat renumele de Marco Polo de România. Expediţia în China care l-a făcut celebru

Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708) a fost unul dintre cei mai valoroşi reprezentanţi ai culturii umaniste. Acesta s-a născut într-o familie de boieri moldoveni, într-un sat de lângă Vaslui.

Tatăl său era slugerul Gavril, de origine aromână şi şi-a luat numele după moşia Mileşti a soţiei sale. Nicolae Milescu Spătarul a fost un mare cărturar, istoric, geograf, filolog, teolog, traducător, călător, diplomat şi chiar etnograf.

 „Vorbea curent latina, greaca, elina, slavona, araba, franceza, turca şi neogreaca - deprinse la Şcoala Trei Ierarhi şi la Academia slavo-greco-latină din Iaşi şi, mai ales, la Şcoala Patriarhiei din Constantinopol - unde şi-a aprofundat studiile. După ce s-a întors de la Constantinopol, o perioadă scurtă de timp a deţinut funcţia de spătar la curtea Ţării Româneşti, pentru ca mai apoi să devină chiar cancelarul Moldovei, în timpul domniei voievodului Gheorghe Ştefan. Între 1660-1664, Nicolae Milescu a fost reprezentantul Ţării Moldovei în Imperiul Otoman şi, apoi, a fost trimis de către voievod ca sol la Berlin, Paris şi Stockholm“, arată istoricul Laurenţiu Chiriac în studiul „Nicolae Milescu Săptaru - Marele cărturar umanist şi «Marco Polo de România“.

Pedepsit pentru aspiraţiile sale

A fost un pericol pentru domnitori şi, din acest motiv, a fost pedepsit pentru ambiţiile sale. Din acest motiv a căpătat şi o poreclă.

„Porecla Nicolae Milescu Nas-Cârn provine de la faptul că a fost crestat la nas de către voievodul poreclit în batjocură drept ”Papură Vodă” (Ştefăniţă Lupu), în urma unui presupus complot împotriva acestuia (conform lui Ion Neculce) sau de către voievodul Iliaş Alexandru (după alte surse), pentru a i se potoli presupusele ambiţii de a accede la domnie. În acele vremuri, un om «însemnat» nu mai putea deveni voievod“, mai menţionează istoricul Laurenţiu Chiriac.

A fost nevoit să părăsească ţara. L-a urmat pe fostul voievod Gheorghe Ştefan în exilul său, la Stockholm şi la Stettin, dar şi la Paris, unde a fost primit ca ambasador de către vestitul rege Ludovic al XIV-lea („Regele Soare”).

Profesorul personal al viitorului ţar Petru I cel Mare al Rusiei

După o serie de alte peregrinări, a ajuns, în 1671, la Moscova, cu scrisori de recomandare din partea patriarhului Dosoftei al Ierusalimului, fiind numit în funcţia de traducător din limbile elină, greacă, latină şi românească la Departamentul solilor din Rusia. Pentru că s-a făcut remarcat rapid, i s-au încredinţat diverse misiuni speciale. „Fiind bun cunoscător

de limbi străine, politică, diplomaţie, istorie, filosofie şi teologie, în 1671 a fost numit profesorul personal al viitorului ţar Petru I cel Mare al Rusiei. În timpul domniei acestuia, Nicolae Milescu a devenit perceptor imperial şi şef al Corpului de traducători al Consiliului diplomatic din Mosova. Ion Neculce spunea că ţarul Petru I manifesta o simpatie deosebită pentru boierul moldovean. De altfel, cărturarul român a avut o mare influenţă asupra ţarului de a reforma şi transforma Rusia într-un stat modern. În 1674, Nicolae Milescu a participat la negocierile Rusiei cu Moldova şi Ţara Românească, încercând să convingă cele două ţări româneşti să însoţească pe ruşi într-o coaliţie militară contra turcilor“, se mai prezintă în lucrarea „Nicolae Milescu Spătaru - Marele cărturar umanist şi «Marco Polo de România“.

Călătoria în China

Nicolae Milescu Spătarul a căpătat renumele de Marco Pollo în urma unei expediţii în China, între anii 1675-1678. În calitate de înalt ambasador, el a fost trimis de către ţarul Rusiei în fruntea soliei ruseşti care a plecat la curtea strălucitoare a împăratului Chinei. Misiune avea un scop diplomatic, dar, în plan secund, urmărea colectarea informaţiilor de orice fel. „Vizita «diplomatică» era, în realitate, o veritabilă expediţie, compusă din 150 de oameni - care, sub conducerea personală a lui Nicolae Milescu, aveau misiunea de a culege absolut orice fel de informaţii privitoare la tot ceea ce întâlneau în cale. În mai 1676, expediţia a ajuns la Beijing, capitala Chinei imperiale. Diplomat deosebit de versat, poliglot şi om de societate deosebit de cultivat, Nicolae Milescu a fost primit în audienţă de împăratul chinez Shengzu, în faţa căruia a promovat interesele Rusiei“, menţionează istoricul Laurenţiu Chiriac.

Între 1678-1707, Nicolae Milescu a trăit la Moscova, la curtea imperială a Rusiei, ca mare cărturar şi diplomat. A murit în urma unei boli crunte.

Moştenirea culturală

Cea mai importantă contribuţie în domeniul teologiei româneşti a avut-o prin traducerea „Vechiului Testament“, care a stat la baza tipăririi „Bibliei de la Bucureşti“ a lui Şerban Cantacuzino din 1688.

Este autor a zeci de lucrări cu caracter istoric şi filozofic, cea mai mare parte fiind finalizate în Rusia. Una dintre cele mai importante a fost prezentarea călătoriei din China.

„Relatarea călătoriei în China a cărturarului Nicolae Milescu constituie un adevărat topos istoric, compus din rapoarte şi studii amănunţite, descrieri detaliate, cartografii, cercetări geografice şi etnografice. Pe lângă descrierea istoriei, moravurilor şi tradiţiilor chinezeşti, întâlnim în lucrările sale şi aspecte etnografice şi culturale despre populaţiile întâlnite în Siberia şi în Mongolia. Lucrările sale de mare importanţă rămân «Jurnal de călătorie în China» şi «Descrierea Chinei» (în trei părţi), unde întâlnim observaţii minuţioase, pertinente, asupra poporului şi civilizaţiei chineze, dar şi asupra altor populaţii întâlnite în drumul său“, se mai arată în lucrarea „Nicolae Milescu Spătaru - Marele cărturar umanist şi «Marco Polo de România“.