Omul care repară timpul: „Dacă nu faci cu plăcere un lucru, atunci nu o să iasă niciodată bine“

Vasile Sprânceană are vârsta de 59 de ani şi este unul dintre cei câţiva ceasornicari care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Gorj. Practică această meserie de peste patru decenii şi spune că nu ar fi reuşit în pragul pensionării, dacă nu ar fi pus suflet şi i-ar fi plăcut să repare ceasuri.

Ceasornicarul îşi petrece aproape toată ziua în ateluerul său, aflat într-un centrul comercial din mijlocul municipiului Târgu Jiu. Nu simte cum trece timpul. „Este o meserie frumoasă şi plăcută, dar şi foarte grea, pentru că cere foarte multă concentrare. Nu am regretat că am ales această meserie. Dacă nu mi-ar fi plăcut, nu aş fi ajuns la această vârstă să desfăşor această profesie. Ştiu o vorbă pe care am învăţat-o de la tatăl meu că dacă nu faci cu plăcere un lucru, atunci nu o să iasă niciodată bine. Nu prea îmi dau seama cu trece timpul, pentru că am foarte mult de lucru“, ne spune ceasornicarul. 

Ceasornicarii, pe cale de dispariţie 

A învăţat meserie la o şcolă a fostei Cooperaţii de consum de la Oradea. În urmă cu aproximativ trei decenii, în oraşul Târgu Jiu lucrau peste 40 de ceasornicari, însă, în prezent ei pot fi număraţi pe degetele de la o mână.

„În vremurile trecute, aşa cum spun mulţi, existau şcoli profesionale, unde se învăţa această meserie de ceasornicar. Aşa a fost să fie. Mai sunt cam trei-patru ceasornicari în oraş“,

precizează Vasile Sprânceană.

Nu mai vrea nimeni să devină ceasornicar

Nu s-a arătat nimeni interesat să înveţe această meserie. Vasile Sprânceană are trei fiice, dar niciuna nu a urmat meseria tatălui: „Am trei fete, două nepoate şi un nepot. Fetele au înclinat către alte domenii, pentru că ceasornicăria este mai mult o meserie pentru bărbaţi. Nu a venit nimeni la mine pentru a învăţa această meserie. Acum se îndreaptă către alte profesii“. 

A reparat un ceas din aur

Nu ştie să estimeze câte ceasuri a reparat în cele peste patru decenii de activitate. Printre cele mai scumpe ceasuri care i-au trecut prin mână se numără şi unul din aur. „Acum predomină ceasurile pe bază de quartz la care nu prea ai ce să repari. De obicei se înlocuieşte sursa de alimentare. Am avut un client de etnie romă care a venit la reparat cu un ceas Rolex, cu o carcasă din şi mecanism elveţian adevărat“.

Ceasornicarul ne spune că va lucra cât mai poate: „O să mai rămân să mai ajut oamenii. Din această meserie poţi să trăieşti decent, dar nu te poţi gândi că faci avere“.