O consăteancă a lui Brâncuşi ţese haine şi covoare tradiţionale: „Poate am noroc să dau meseria mai departe şi aşa nu moare“

Maria Stoichin, o gorjeancă de 66 de ani, ţese covoare de la vârsta de 12 ani. Cu toate că ţesăturile pe care le realizează sunt adevărate „bijuterii“ ale artei populare, acestea nu mai au mare căutare. În ciuda acestui lucru, Maria Stoichin lucrează cu aceeaşi pasiune ca în tinereţe.

Maria Stoichin trăieşte în Peştişani, comuna în care s-a născut marele sculptor Constantin Brâncuşi. A început să ţese din copilărie, sub atenta supraveghere a mamei şi a femeilor cu experienţă. Atunci aveau loc şezători, iar femeile îşi împărtăşeau experienţa. „Sunt crescută în satul Frânceşti şi de mică am  intrat la război şi am cusut, am ţesut. Cam de la vreo 12 ani, nu chiar de foarte mică. Mămica mea m-a învăţat. A fost casnică, iar eu am făcut liceul aici, în comună, şi am stat în sat şi m-am ocupat special de acest lucru.

La noi, în frumoasa comună a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, este o tradiţie foarte frumoasă a cusutului, a ţesutului iilor, cu războaiele şi tot ce ţine de frumos. Din bătâni se coase, se făceau şezători, clăci, aşa se zicea, şi de atunci încercăm să menţinem această tradiţie, să mergem mai departe“, povesteşte Maria Stoichin.

Lucrează mai mult pentru familie

În prezent, pentru că oamenii nu mai sunt interesaţi de hainele autentice, Maria Stoichin spune că lucrează mai mult pentru familie:

„Nu sunt posibilităţi. Facem pentru noi, pentru nepoate, rude, în general. Sunt mai mult ca zestre, o păstrăm cu sfinţenie. Am cusut şi ii, mai mult pentru apropiaţi, pentru că, la fel ca şi covoarele, nu avem noi posibilitate să le dăm şi în afară. Nu ştim cât de apreciate ar fi şi dacă ar merita munca“. 

Bătrâna ne spune cu durere în suflet că hainele tradiţionale au fost uitate de către tânăra generaţie: „Ia a reprezentat tradiţia noastră bătrânească, naţionalitatea noastră. Şi acum este la fel, dar tineretul a cam dat-o la o parte. Totuşi, noi bătrânii, încercăm să îi aducem pe calea cea bună şi să menţină această frumoasă tradiţie“.

„Poate am noroc să dau meseria mai departe“

Artista din Peştişani lucrează luni de zile la un covor şi chiar la o ie, pentru că se realizează cu mare migală şi răbdare: „Depinde şi de model, nu e un timp anume stabilit, depinde de material. O lună, două, chiar şi jumătate de an. Modelele astea sunt sufletul nostru, tradiţia noastră şi identitatea ca neam. Eu iubesc munca mea şi o să o fac până când nu o să mai fiu. Poate am noroc să dau meseria mai departe şi să fie şi tinerii interesaţi, aşa nu o să moară niciodată tradiţia românească“.