Motivul pentru care fata de 13 ani din comuna Prigoria a fost ucisă de tatăl ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criminalul s-a predat după săvârşirea faptei

Mădălina, în vârstă de 13 ani, din comuna Prigoria, s-a stins din viaţă în această dimineaţă. A fost înjunghiată în zona gâtului de tatăl său vitreg care era băut.

Petrică Viorel, 43 de ani, i-a luat viaţa fiicei sale vitrege cu seninătate. Nici măcar nu a sunat după ajutoare la 112. Motivul invocat este unul halucinant: s-a supărat pentru fata nu a vrut să spele hainele frăţiorului ei mai mic de care avea grijă. Asta le-a spus bărbatul anchetatorilo, după ce s-a predat la poliţie. „În  jurul orei 10.00, la postul de poliţie Prigoria s-a  prezentat Petrică Viorel, în vârstă de 43 de ani, din satul Călugăreasa, care a declarat că a ucis pe fiica concubinei sale, în vârstă de 13 ani. Cu ocazia cercetărilor efectuate a rezultat că cele relatate s-au adeverit. Cadavrul tinerei a fost găsit într-o anexă a locuinţei şi prezenta o plagă înjunghiată în zona hemitoracelui stâng. A declarat că a avut un conflict cu ea, pentru că ar fi refuzat să spele nişte rufe ale copiilor din gospodărie“, a spus procurorul Dumitru Pârâuşanu.

„Nu vroia să facă nimic“

Petrică Viorel a fost adus la reconstituirea faptei, iar localnicii l-au huiduit pentru ceea ce a făcut. Criminalul şi-a recunoscut senin fapta şi a spus că şi-a înjunghiat mortal fiica vitregă pentru că nu vroia să facă treabă: „Mi-a vorbit urât. Nu vroia să facă nimic. Puteam s-o omor şi treaz. Regret fapta“. 

Criminalul a rămas singur acasă cu fata 

Criminalul a rămas singur acasă cu fata şi cu un alt copilaş în vârstă de un an, după ce femeia alături de care trăia, mama fetei, s-a internat în spital cu băieţelul în vârstă de trei ani, care se îmbolnăvise. „Eram în spital cu copilul. Nu am ştiut ce s-a întâmplat. Am sunat de azi-dimineaţă, dar nu mi-a răspuns. Eu nu ştiu nimic. Am auzit la spital. Nu s-a luat de ea până acum. Mai bea, se mai certa cu ea, dar niciodată să ia cuţitul. S-a mai luat de mine, dar nu m-a bătut foarte rău. Se mai certa cu fata, că nu face nimic. I-am spus s-o lase în pace că e destul că stă cu copilaşul“, a spus Maricica Tomescu. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”