Medici de la Spitalul Târgu Cărbuneşti, reţinuţi pentru că au cerut 1.900 de lei, şpaga pentru o cezarienă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei medici de la Spitalul din Tg. Cărbuneşti au fost reţinuţi pentru 24 de ore

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus începerea urmăririi penale faţă de medicii Aurelian Dobran, Dana Uţupanu şi Grigore Dinu, de la Spitalul Târgu Cărbuneşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Oamenii legii au dispus reţinerea celor trei oameni ai legii pentru 24 de ore. Potrivit anchetatorilor, Dana Uţupanu, medic specialist, ar fi pretins suma de 1900 lei lei pentru efectuarea unei operaţii de cezariană. „Suma de bani pretinsă urma să fie înmânată celor trei învinuiţi de către soţul pacientei – denunţător în cauză, cu ocazia efectuării intervenţiei chirurgicale, programată în  dimineaţa zile 10 ianuarie 2014, după cum urmează: medicului chirurg – învinuitul Dobran Aurelian, suma de 900 lei; medicului specialist – învinuita Uţupanu Dana, suma de 800 şi medicului anestezist – învinuitul Dinu Grigore, suma 200 lei. Aceste sume au fost predate fiecăruia dintre învinuiţi în ziua de 10 ianuarie 2014 de către soţul pacientei, învinuitul Dobran Aurelian primind suma de 900 lei şi învinuitul Dinu Grigore suma de 200 lei, înainte de efectuarea intervenţiei chirurgicale, iar învinuita Uţupanu Dana a primit suma de 800 lei imediat după efectuarea intervenţiei chirurgicale, potrivit înţelegerii din ziua anterioară”, au anunţat procurorii.

Doi dintre medici erau de gardă

Constantin Tîrziu, directorul Spitalului Orăşenesc din Târgu Cărbuneşti, a spus că reţinerea celor trei medici a creat probleme legate de funcţionarea unităţii: „A trebuit să luăm masurile necesare pentru că doi dintre medici erau de gardă, unul la ginecologie, iar altul la terapie intensivă“. Şi Constantin Târziu a fost acuzat de luare de mită, fiind prins în flagrant cu o bancnotă în gură. Procurorii i-au aplicat doar o amendă. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele