Lumina de la Bethleem, adusă la Târgu-Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lumina de la Bethleem a ajuns la Târgu Jiu

O flacără de la Biserica Naşterea Domnului de la Bethleem a fost adusă astăzi în Târgu Jiu, la Catedrala Sfinţii Voievozi.

Lumina Sfântă de la Bethleem a ajuns în Târgu Jiu printr-un proiect internaţional, dezvoltat şi sprijinit de către cercetaşii austrieci, care a fost derulat de către Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” prin Centrul Local „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu.
Proiectul «Lumina Păcii» de la Bethleem este un proiect al cercetaşilor prin care dorim ca, în preajma Crăciunului, să transmitem întregii Europe un mesaj de pace. Acest mesaj ne îndeamnă la non-violenţă în acţiunile şi trăirile noastre, atât în relaţie cu cei din jurul nostru, cât şi cu noi înşine. Având în vedere că misiunea cercetaşilor este de a contribui la educaţia tinerilor pentru a deveni cetăţeni responsabili şi membri activi în cadrul societăţii în care trăiesc şi ca unul dintre motto-uri este „lasa lumea mai bună decât ai gasti-o!”… putem afirma că cercetăşia nu doar contribuie la dezvoltarea spriritului civic dar pune acest obiectiv în centrul activităţilor sale“, a spus Robert Ciocotoiu, preşedintele Centrului Local „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu al Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete