Laleaua păzită de localnicii și pădurarii din Gorj: cine o rupe riscă o amendă de 5.000 lei

0
Publicat:

Laleaua pestriţă, monument al naturii, a înflorit în această perioadă într-o pădure din județul Gorj, acest lucru întâmplându-se o singură dată pe an.

Laleaua pestriță este declarată monument al naturii și înflorește o singură dată pe an

Pădurea în care crește laleaua pestriță se află în comuna Dănești. Localnicii şi pădurarii patrulează ca nimeni să nu distrugă sau să nu fure planta pe cale de dispariţie, potrivit observatornews.ro.

Romică Prodea este pădurar şi de peste 40 de ani păzește floarea și are grijă să nu fie ruptă: „Sunt flori rare şi de o frumuseţe inestimabilă. Toată această pădure, pe care o vedeţi, e retrocedată la oameni. Proprietarii au înţeles şi n-au făcut marcări și au înţeles valoarea acestei flori“.

Romică Prodea are grijă de peste 40 de ani de laleaua pestriță

Amenda pentru cei care rup florile ajunge la 5.000 de lei

Și câţiva localnici păzesc zona din pădure unde răsare laleaua pestriță, pentru ca aceasta să nu fie ruptă. Ion Munteanu e voluntar în pădurea cu flori de cinci ani, după ce s-a pensionat. Acesta trebuie să fie foarte atent deoarece în această perioadă vin mulți vizitatori: „Suntem doi, trei care facem de pază. Suntem împărţiţi, fiecare cu zona lui. Toată lumea vine, face poze, mai ales tineretul, copiii mici dornici să facă poze“

Un alt localnic care face de pază spune că unii rup floarea cu rădăcină cu tot.

Amenda pentru cei prinşi că rup florile ajunge la 5.000 de lei.

Laleaua pestriţă mai poate fi admirată şi în județele Timiş, Suceava sau Bihor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”