Judecătorii şi procurorii din Gorj anunţă suspendarea activităţii. Motivul îl reprezintă intenţia guvernului de eliminare a pensiilor speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magistratii au decis întreruperea activităţii

Judecătorii din cadrul Tribunalului Gorj au decis să întrerupă activitatea de astăzi ca urmare a intenţiei guvernului de „tăia“ pensiile speciale de care beneficiază.

Hotărârea a fost luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Gorj: „Suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente în materie civilă - plasamente, ordonanţe de urgenţă, suspendări de executare, greve, şi a celor privind măsurile preventive, cauzele cu deţinuţi şi cele aflate în competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în materie penală, începând cu data de 23 ianuarie 2020 şi până la revenirea celorlalte puteri ale statului asupra demersului de eliminare a pensiei de serviciu a magistraţilor“, se arată într-un comunicat al Adunării Generale a Judecătorilor. De asemenea, magistraţii au anunţat că nu vor participa la constituirea birourilor electorale, iar programul cu publicul la arhivă/registratură va fi redus la două ore zilnic, între orele 10,00 – 12,00“, se arată într-un comunicat de presă.

Şi procurorii protestează

Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a întruni,ieri, şi a decis să se alăture protestelor: „Procurorii îşi exprimă solidalitatea cu acţiunile desfăşurate de asociaţiilor profesionale ale personalului auxiliar de specialitate. Totodată, în unanimitate procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, constituiţi în Adunarea Generală susţin ralierea la orice formă legală de protest, inclusiv prin suspendarea activităţii (cu excepţia cauzelor urgente), pentru susţinerea demersurilor Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţiei şi asociaţiilor profesionale, în vederea apărării statutului profesional al magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, ca garanţie a independenţei justiţiei“, se arată într-un comunicat remis de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune