Incendiu în Târgu Jiu. Bunicii şi nepoţii s-au salvat din casa aflată în flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O casă din municipiul Târgu Jiu a fost cuprinsă de flăcări, aseară, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor. În locuinţă se aflau patru persoane: doi soţi şi nepoţii lor.

Femeia a văzut flăcările şi a sunat de urgenţă la pompieri. Cei patru au reuşit să se salveze. „Erau bunicii copiilor în spatele casei şi nu aveau cale de acces. I-am luat pe vecina şi pe ei, în spate, şi i-am băgat la mine. Vecinul s-a salvat singur“, a spus un vecin.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale, dar nu au avut la dispoziţie hidranţi pentru că locuinţa se afla într-un cartier nou, de la marginea oraşului. Locuinţa nu era asigurată.

„Misiunea noastră a fost destul de dificilă din cauza materialelor combustibile de la mansardă, fiind făcută numai din lemn. În plus, în zonă nu avem hidranţi“,

a spus Marian Sorescu, de la ISU Gorj.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi