FOTOGALERIE Credincioşii au venit de la sute de kilometri la Mănăstirea Tismana: „Este mai frumos decât în Bucovina“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Credincioşii din toată ţara au înfruntat ploaia şi au venit, ieri, în număr mare la Mănăstirea Tismana pentru a prăznui hramul celui mai vechi lăcaş decult din Ţara Românească.

Slujba a fost susţinută de Mitropolitul Olteniei şi un sobor de preoţi. Oamenii au venit chiar de la sute de kilometri pentru a fi prezenţi la această sărbătoare. Au ales să vină aici pentru că li se pare mai frumos chiar şi decât în Bucuvina. „Am venit special din Bucureşti pentru a fi prezentă la slujba de la Tismana. Aş fi vrut să fie soare, dar cred că ploaia este benefică. Am mai venit aici şi mi-a plăcut foarte mult zona. Am fost şi la Bucovina, dar este mai frumos aici“, ne-a spus o credincioasă din Bucureşti. 

S-au rugat pentru sănătate

Credincioşii au venit în număr mare la Mănăstirea Tismana pentru a fi prezenţi la slujba susţinută de Mitropolitul Olteniei. „Sunt din Drobeta Turnu Severin. Am venit până aici pentru a ne ruga să fim mai buni, să avem o viaţă mai blândă şi să ne dea Dumnezeu sănătate. Sunt la mănăstire de la ora 5 dimineaţă“, a precizat o altă credincioasă. 

Drumul către sfântul lăcaş de cult a fost foarte aglomerat. Mănăstirea Tismana este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească, fiind ctitorie a sfântului Nicodim.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!