FOTO S-a reluat circulaţia pe podul de la Albeni distrus de inundaţiile din vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul a fost construit în doar câteva luni

Podul de la Albeni de peste râul Gilort, distrus în urma inundaţiilor din vara trecută, a fost a fost reconstruit, iar circulaţia a fost reluată în regim de şantier.

Locuitorii din comuna Albeni nu mai sunt nevoiţi să ocolească aproximativ 20 de kilometri pentru a ieşi din localitate, deoarece se poate circula pe noul pod construit  într-un timp record. Lucrările vor fi finalizate în totalitate abia la sfârşitul lunii. Valoarea lucrărilor se ridică la suma de aproximativ nouă milioane lei, fondurile fiind asigurate de Guvernul României. „Am reuşit să aducem în circulaţie acest pod în timp record. Ne-am mobilizat şi am primit banii de la Guvern şi ne-am apucat de treabă. Consider că este o realizare bună pentru locuitorii de aici, căci podul este folosit şi de localnicii din Prigoria, Bengeşti Ciocadia şi Albeni”, a spus Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Podul vechi a fost construit în anul 1974

Vechiul pod a fost distrus de o viitură puternică, iar, timp de câteva luni, localnicii au fost nevoiţi să ocolească zeci de kilometri pentru a putea ieşi din comună. În luna septembrie, Consiliul Judeţean Gorj a semnat contractual de execuţie a lucrărilor noului pod amplasat pe DJ 675 B. Lucrarea a fost executată de SC Întreprinderea Drumuri şi Poduri Gorj SA. La începutul săptămânii trecute, constructorul a aprobat circulaţia autovehiculelor pe acest pod. „O perioadă, localnicii au rămas fără apă şi fără gaze, dar acum vom lua toate măsurile pentru ca lucrurile să reinter în normal. În această perioadă, copiii de aici s-au trezit la ore foarte matinale, fiind nevoiţi să facă o navetă mai mare din cauza lipsie podului. Ne bucurăm că podul este dat circulaţiei şi vă spun că şi cetăţenii s-au bucurat foarte mult. De o săptămână de zile se circulă, în regim de şantier, cu restricţii de viteză, pe acest pod”, a spus Dumitru Cornea, primarul comunei Albeni.  Podul distrus de Gilort fusese construit în 1974. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete