FOTO Cum a petrecut sărbătorile de iarnă campioana olimpică la maraton Constantina Diţă Tomescu în oraşul american Erie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantina Diţă Tomescu s-a îmbrăcat în Crăciuniţă şi a pus sub brad multe cadouri pentru prietenii ei

Gorjeanca Constantina Diţă Tomescu, una dintre cele mai mari campioane a României, şi-a petrecut sărbătorile de iarnă în statul american Colorado, acolo unde trăieşte în orăşelul Erie.

Constantina Diţă Tomescu, campioana olimpică la maraton la Olimpiada de la Beijing, din anul 2008, şi-a petrecut sărbătorile de iarnă în Statele Unite al Americii, acolo unde trăieşte de mai mulţi ani şi se bucură de respectul comunităţii din orăşelul Erie. Campioana şi-a decorat casa într-un mod deosebit şi nu a ezitat să se mândrească pe „facebook“ cu acest lucru. Casa arată parcă desprinsă dintr-o poveste. Un mic pod se află în curtea casei, iar instalaţiile de lumini transformă totul într-un cadru feeric. 

Constantina Diţă a pregătit masa de Cărciun, iar mâncărurile tradiţionale nu au lipsit. Marea campioană şi-a chemat prietenii români şi a petrecut într-un mod românesc. „Recunoscător pentru atmosfera caldă şi plină de prieteni de sărbători“, a postat pe pagina sa de socializare Alexandru Montano, unul dintre participanţii de la masa de Crăciun. 

Nu au lipsit colindele, un obicei pe care comunitatea de români din Colorado îl păstrează cu sfinţenie. Constantina Diţă, împreună cu cu preotul român şi alţi prieteni, s-au împbrăcat cu ii şi au pornit la colindat prin casele românilor. 

Constantin Diţă le-a transmis un mesaj tuturor românilor: „Fie ca sărbătoarea Crăciunului să vă umple sufletul de bucurie, să vă aducă pace şi linişte în suflet, iar lumina lui minunată să vă lumineze în continuare paşii în viaţă“. 

O zi din viaţa campioanei

Campioana ne-a povestit, într-un interviu pe care l-a acordat vara trecută ziarului Adevărul, cum decurge o zi din viaţa ei: „Mă trezesc pe la 7.00-7.30 şi îmi beau cafeluţa, pentru că înainte nu aveam timp pentru aşa ceva. Ies la o mişcare, după care vin acasă, mă întâlnesc cu prietenii, merg de cinci ori pe săptămână la dansuri de salon. Îmi place foarte mult să dansez şi asta fac în Statele Unite. Chiar am şi participat la o competiţie, în Denver, nu mare, între studiouri. De obicei, seara, mă întâlnesc cu prietenii“. 

Puşa, aşa cum îi spun prietenii, vrea să devină imaginea Federaţiei Române de Atletism: „Câţiva ani după retragere vreau să am linişte, să am timp să-mi vizitez familia şi locurile din România pe care nu le-am văzut până acum. Din păcate, nu cunosc România aşa cum ar trebui s-o cunoască un român. Din păcate, nu pot să mă întorc în România acum, dar sper s-o fac peste câţiva ani. Îmi doresc să devin imaginea Federaţiei Române de Atletism, să pot merge în şcoli şi la cluburi pentru a le vorbi elevilor şi atleţilor. Vreau să promovez sportul în România. E foarte greu să antrenezi, pentru că eu pun foarte mult suflet, iar dacă cineva o să mă dezamăgească, nu vreau să sufăr pentru acest lucru“.  

A câştigat maratonul la vârsta de 38 de ani

Constantina Diţă Tomescu a câştigat medalia de aur la maraton, la Olimpiada de la Beijing, din anul 2008, la vârsta de 38 de ani, fiind câştigătoarea cea mai în vârstă a maratonului. Marea campioană a participat în vara anului trecut, atunci când s-au împlinit şase ani de la obţinerea titlului olimpic, la Cursa Populară de la Maratonul Recunoştinţei, care s-a desfăşurat la Târgu Jiu, dedicat chiar ei, dar şi sculptorului Constantin Brâncuşi. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”