Fosta soţie a unui ex şef din poliţie, audiată în dosarul Pavel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aida Prisacă s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Aida Prisacă, fosta soție a șefului  Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliției Gorj, Vasile Purece, s-a prezentat, la sfârșitul săptămânii, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru a da declarații în dosarul penal în care sunt urmăriți penal o serie de oameni cu greutate din județului Gorj. Aceasta este administratorul unei societăţi comerciale.

Aceasta nu a știut în ce calitate este chemată, pentru că pe citația pe care a primit-o nu se menționa nimic. Aida Prisacă nu a zăbovit mult în sediul Parchetului. Aceasta a ieşit după aproximativ zece minute. „Am fost întrebată doar dacă știu ceva de contractul de cesiune de creanțe și eu am spus că fac cesiuni de creanțe, dar la compensări. și nu știu despre ce vorba acolo. Am mai fost întrebată dacă m-am întâlnit cu doamna Carmen Alioanei și am spus că nu. Am mai fost întrebată dacă am vorbit cu Luci Pîrvulescu și am spus că da, pentru că este normal să o consolez“, a precizat Aida Prisacă.  

În acest dosar penal, oamenii legii au început urmărirea penală faţă de Florin Pavel, primar al comunei Peştişani, aflat în arest preventiv, Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, şi Gabriel Popescu, fratele acestuia, omul de afaceri Dan Radu Floarea şi DSumitru Pîrvulescu, secretar general în Ministerul Finanţelor. Acuzaţiile aduse de anchetatori sunt de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, luare de mită, dare de mită, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare pentru comiterea acestei infracţiuni.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%