Dezinsecţie aeriană în municipiul Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiunea de dezinsecţie aeriană va avea loc duminică seara

O nouă acţiune de dezinsecţie va avea loc duminică, 27 iunie, în municipiul Târgu Jiu. Tratamentul va fi aplicat cu ajutorul unui avion.

Acţiunea de dezinsecţie va avea loc de la ora 19,00. „De această dată este vorba de aviotratament, prima etapă desfăşurându-se la sol. Acţiunea face parte dintr-o serie de 6 etape de dezinsecţie prevăzute pentru acest an. Primăria Municipiului Târgu Jiu atenţionează apicultorii să ia din timp măsurile necesare pentru protejarea albinelor.

Dacă vremea va fi nefavorabilă acţiunii, aviotratamentul va fi reprogramat la o dată ce va fi anunţă din timp“, se arată într-un comunicat al Primăriei Târgu Jiu.

Numărul ţănţarilor s-a înmulţit în urma ploilor

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a spus că ţânţarii s-au înmulţit după ploile din ultima perioadă: „Profităm de zilele calde şi continuăm acţiunile de dezinsecţie în municipiul Târgu Jiu.
Ploile dese au făcut să întârzie această a doua etapă, iar vremea umedă a favorizat înmulţirea ţânţarilor“.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”