Destituiri la cariera Roşiuţa în urma scandalului lăcătuşului proxenet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi angajaţi din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au fost puţi pe liber în urma scandalului proxenetului lăcătuş de la cariera Roşiuţa care era pontat în timp ce eş se ocipa de reţeaua de prostituate pe care o conducea.

Conducerea CEO a decis, astăzi, desfacerea contractului de muncă în cazul a doi angajaţi de la cariera Roşiuţa ca urmare a finalizarii cercetarii disciplinare privind întocmirea pontajelor de prezenţă la Secţia Electrică. 

Constantin Berescu, conducător formaţie de lucru la Secţia Electrică a Unităţii Miniere de Carieră Roşiuţa, a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, pentru absente repetate de la locul de muncă. Aceeaşi măsură a fost aplicată şi în cazul lui Stelian Vintilă, şef secţie la Secţia Electrică a Unităţii Miniere de Carieră Roşiuţa, şeful direct al salariatului Berescu Constantin.

De asemenea, având în vedere prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioada mai mare de 30 de zile, conducerea CEO a luat decizia de îmncetare a contractului individual de muncă al salariatului Aristică Bejinaru Benoni, lăcătuş mecanic la Secţia Mecanică a Unităţii Miniere de Carieră Roşiuţa.

Proxenetul era pontat fictiv în schimbul serviciilor sexuale 

Potrivit procurorilor DIICOT, din anul 2010 şi până la data de 31 iulie 2014, Aristică-Benoni Bejinaru a avut ca principală preocupare trafic de persoane şi de minori şi proxenetism. Acesta frecvemta noaptea cluburile, iar ziua se oduihnea, deşi trebuia să se afle la lucru. 

Era învoit de şefi şi de anumite persoane influente în schimbul plasării de tinere pentru întreţinerea de raporturi sexuale: „Deşi este angajat la UMC Roşiuţa din cadrul Complexului Energetic Oltenia, pe postul de lăcătuş mecanic, cu program zilnic de 8 ore, inculpatul a făcut în aşa fel încât să intre în graţiile unor şefi şi persoane influente, prin acte de corupere ori plasarea de tinere pentru a întreţine raporturi sexuale cu aceştia, situaţie în care a fost favorizat să nu se prezinte mai deloc la serviciu. Rimpul inculpatului era împărţit în funcţie de activităţile de recrutare, transportare şi plasare a tinerelor pentru a fi exploatate sexual, având mai mult un program de noapte, când era prezent în cluburi, săli de jocuri de noroc şi pariuri sau alte locaţii destinate agrementului, iar în cursul zilei se odihnea. Toate aceste activităţi, inc. Bejinaru Aristică-Benoni a căutat să le mascheze prin luarea unei false atitudini de persoană onestă cu un anume statut social şi profesional demn de admiraţie, dar care, în plan sentimental şi al relaţiilor conjugale, a folosit cele mai bune metode pentru a exploata sexual oricare din partenerele cu care a intrat în contact“, se arată într-un comunicat al DIICOT. 

Conducea o reţea de prostituate 

Cu ajutorul Casian Bejat-Muja, Aristică-Benoni a reuşit să pună bazele unei adevărate reţele de prostituate, dar şi de clienţi. Tinerele erau verificate cu atenţie atunci când intrau în grupare.  „În realizarea scopului urmărit, inculpatul Bejinaru Aristică-Benoni, cu sprijinul şi al inculpatului Casian Bejat-Muja – o cunoştinţă mai veche a sa orientată spre aceleaşi principii comportamentale - au iniţiat şi pus în aplicare planuri din ce în ce mai eficiente în racolarea tinerelor, aşa încât au format o reţea de clienţi din persoane de încredere, urmărind extinderea legăturilor cu noi persoane vulnerabile sau predispuse spre acte de prostituţie ori proxenetism.  Persoanele noi erau verificate minuţios şi în timp de către inculpatul Bejinaru Aristică-Benoni, până la dobândirea încrederii din partea subiecţilor vizaţi şi, uneori, erau lăsate în grija directă a unor complici“, se arată în comunicatul DIICOT. 

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €