Descindere de cascadorii râsului a poliţiştilor: „mascaţii“ au greşit locuinţa suspecţilor dintr-un dosar. O femeie a suferit un atac de panică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Marcu a avut nevoie de îngrijiri medicale

Poliţiştii şi procurorii care investighează un dosar penal au comis o gafă de mari proporţii. „Mascaţii“ însoţiţi de mai mulţi poliţişti îmbrăcaţi în haine civile şi de procurorul de caz au pătruns, la primele ore ale dimineţii, în casa unei familii care nu avea niciun fel de legătură cu cazul pe care-l anchetau. O femeie a suferit un atac de panică şi a fost nevoie să primească îngrijiri medicale.

O familie care locuieşte temporar în comuna Glogova a tras o sperietură de proporţii când s-au trezit în casă cu mai multe persoane, procurori şi poliţişti, unii dintre ei cu cagule şi arme. Soţii Maria şi Adrian Marcu, dar şi copilul lor, se aflau la casa de vacanţă a unei rude când au fost treziţi la primele ore ale dimineţii de zgomote puternice în cele două uşi ale casei. Oamenii s-au trezit în casă cu „mascaţii“ „Pe la ora 5, am auzit nişte pocnituri puternice în uşa din faţă şi în cea din spate. Căutau alte persoane. Le-am spus că aici nu locuiescu persoanele respective“, a spus Adrian Marcu. 

A suferit un atac de panică 

Maria Marcu a suferit un atac de panică şi un echipaj de la ambulanţă i-a acordat îngrijiri medicale. Femeia a suferit în urmă cu mai mulţi ani un infarct. „Dormeam la ora respectivă. Am crezut că intră cineva peste noi ca să ne tâlhărească, pentru că nu au strigat «Suntem de la poliţie». Se auzeau bubuituri în uşi. Nu se mai închid bine uşile. Am un stop cardio-respirator şi un infarct făcut acum trei ani. Îmi bate inima şi acum. Mi s-a făcut rău. Am chemat şi salvarea, pentru că am făcut atac de panică. A venit şi poliţia. Copilul tremura sus“, a spus femeia.

„Nică măcar nu şi-au cerut scuze când au plecat“

Femeia susţine că poliţiştii au stat două ore în casa în care locuiesc temporar şi nici măcar nu şi-au cerut scuze pentru tot ceea ce au făcut:

„Le-am spus să plece pentru că persoanele pe care le căutau nu locuiesc aici, dar nu au vrut să plece. Au stat două ore. Nică măcar nu şi-au cerut scuze când au plecat. Nu ştim ce s-a întâmplat. Erau mulţi mascaţi. Aveau şi puşti. Pe soţul meu au pus şi mâna, iar au am început să ţip şi am căzut lângă perete. Ne-au cerut buletinele. Pe soţul meu nu l-au lăsat să intre în casă, ca să nu intre în contact cu un telefon. Ne tot întrebau de o persoană Marius Panduru. Le-am spus că nu-l cunoşteam, iar ei ne-au spus că au informaţii de la trei informatori că aici se află“. 

Familia Marcu locuieşte doar temporar în casa din Glogova, care îi aparţine fratelui femeii. „Locuim aici de două ori pe an. Este mai mult o casă de vacanţă, care îi aparţine fratelui. Le-am spus acest lucru, dar nu au vrut să ne creadă“, a precizat Maria. În Glogova locuiesc mai multe familii care poartă numele de Panduru. Se pare că poliţiştii ar fi trebuit să ajungă de fapt la o casă aflată la câteva sute de metri distanţă. 

Plângeri împotriva poliţiştilor 

Doar după ce au făcut îndelungi cercetări, poliţiştii au plecat. „Copilul a vrut săp filmeze şi nu i-a lăsat. Şi-au dat seama târziu când au sunat la cadastru sau la primărie la Glogova şi au aflat că locuinţa e trecută pe numele fratelui meu. Ne-au cerut contractul casei. Le-am dat contractele şi de la energie şi nici aşa nu au crezut că nu este locaţie pe care o căutau. Erau din Argeş“, a mai spus Maria Marcu. Cei doi sunt hotărâţi să de adreseze intanţei de judcecată împotriva oamenilor legii care au greşit adresele: „Am vorbit cu avocata şi o să facem prima dată plângeri la Poliţia Motru şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. Nu se poate ca aşa ceva să rămână nepedepsit, Cineva trebuie să plătească pentru tot ce s-a întâmplat“, a declarat Adrian Marcu. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG