Deficit de 10 milioane de lei la Primăria Târgu Jiu din cauza pandemiei COVID-19. „Suntem storşi de acest război“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Târgu Jiu caută soluţii pentru a acoperi deficitul de 10 milioane de lei din buget

Primăria municipiului Târgu Jiu înregistrează în acest an un deficit de zece milioane de lei noi ca urmare a reducerii încasărilor de la agenţii economici, care au fost afectaţi de pandemia de COVID-19.

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, a spus că problemele financiare cu care se confruntă instituţia au fost cauzate de reducerea taxelor şi impozitelor de la agenţii economici, dar şi de cheltuielile care au fost suportate pentru a preveni răsptândirea infecţiilor cu SARS-CoV-2.

„Situaţia dificilă cu care se confruntă oamenii de afaceri se reflectă în indicatorii de la nivelul municipiului Târgu Jiu. Suntem, după şase luni de zile, storşi, şi din punct de vedere al resursei umane, pentru că toţi am intrat în acest război. A mai venit şi competiţia electorală, care ne-a mai stors şi de o altă parte de energie. Efectele bătăliei pe care o ducem de nouă luni de zile la nivelul localităţii nu sunt cuantificate foarte bine. Ceea ce se va întâmpla în anul 2021 va fi afectat de 2020. Sper ca oamenii de afaceri să îşi desfăşoare activitatea pe raza municipiului Târgu Jiu şi să nu fie afectaţi în aceeaşi măsură în care a fost afectată autoritatea publică locală. Avem un deficit de 10 milioane de lei, adică 100 miliarde de lei vechi, care este foarte  mare. Niciodată, autoritatea publică din Târgu Jiu nu a fost pusă într-o astfel de situaţie“. 

Anul trecut a existat un excedent bugetar de aproximativ 10 milioane de lei

Primăria municipiului Târgu Jiu a înregistrat, anul trecut, un excedent bugetar de aproximativ 10 milioane de lei, bani care au fost folosiţi pentru dotarea cu utilaje moderne a societăţii Consiliului Local, Edilitara Public S.A.

„Au fost ani buni pentru autoritatea publică din Târgu Jiu, şi 2017, şi 2018, şi 2019. Vă aduceţi aminte la vremea respectivă câtă presiune se punea pe ordonatorul principal de credite că rămâne cu excedent. (...) Eu puteam, de fiecare dată, ca sumele care rămâneau ca excedent să le reportez pe anul următor şi să le folosesc în investiţiile de pe anul următor. Sub presiunea nefirească din anul 2019 am venit cu un aport de capital la Edilitara, ceea ce nu regret, pentru că a putut să se înzestreze cu ceva utilaje de nouă generaţie, dar ce bine mi-ar fi prins excedentul de anul trecut, cei două milioane de euro pe care anul trecut i-am folosit în mod corect pentru investiţii să-i am înregistraţi în bugetul oraşului“, a spus Marcel Romanescu la o emisiune la Gorj Tv. 

Edilul şef al municipiului Târgu Jiu speră ca situaţia dificilă din punct de vedere financiar să fie rezolvată printr-o rectificare bugetară să primească banii care lipsesc în buget de la Guvern. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Un inginer silvic şi un pădurar au jefuit pădurile pe care le aveau în grijă. Au tăiat ilegal lemne şi le-au vândut 

Meşteşugul străvechi al ţesutului, deprins la războaie vechi de 100 de ani. Secretele artizanilor din Oltenia

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră