Continuă scandalul românilor chemaţi la Poliţie pentru că au vorbit urât pe Facebook: pliante care ne arată cum să comunicăm pe reţelele de socializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Locală Târgu Jiu desfăşoară acţiuni de informare a cetăţenilor cu privire la limbajul pe care trebuie să-l folosească atunci când comunică pe Facebook. Demersul are loc după ce şapte persoane au fost invitate la sediul Poliţiei Locale pentru a fi amendate din cauză că ar fi adresat vorbe grele instituţiei pe reţeaua de socializare.

În tot acest conflict a intervenit şi primarul Aurel Popescu, care a precizat că ia in calcul emiterea unei hotărâri de Consiliu Local. 


Reprezentanţii Poliţiei Locale au împărţit cetăţenilor pliante informative cu privire la limbajul pe care trebuie să-l aibă pe Facebook. „Sunt activă pe Facebook şi tot timpul m-am războit cu instituţiile statului, de la taxele auto şi până la bănci. Mi se pare o limitare ceea ce face Poliţia Locală. Am drepturi şi fiecare suportă rigorile legii. Nu accept acele posturi în care se caricaturizează persoane. Dacă îţi spui punctul de vedere este una, dar când am văzut alte posturi, le-am cerut să le şteargă. Nu mi se poate interzică dreptul de a-mi spune părerea. O hotărâre de Consiliu Local poate fi contestată în instanţa de judecată“, a spus o femeie din Târgu Jiu.

Un tânăr din aceeaşi localitate susţine că nu e normal să se amendeze comentariile făcute pe Facebook, cu toate că şi el a fost jignit: „Nu mi se pare frumos că se aplică amenzi pentru comentariile pe Facebook. Am fost jignit de multe ori pe Facebook, dar nu cred că trebuie cineva amendat“.

„Eu le-aş da amenzi şi de 5.000 de lei ca să se sature“

Unii bătrâni din localitate au fost de acord cu sancţionarea celor care aduc injurii în mediul online: „Am cont de Facebook. Nu mi se pare normal să fie permise injuriile. Este o lipsă de civilizaţie. Este un cont de socializare în care trebuie să te comporţi ca un om.  Eu le-aş da amenzi şi de 5.000 de lei, ca să se sature“.

Facebook, spaţiul public

Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu Jiu, a precizat că sunt o serie de prevederi legale care legiferează reţelele de socializare drept spaţiu public: „Asociaţia profesională a poliţiştilor locali din judeţul Gorj a venit în sprijinul Poliţiei Locale Târgu Jiu şi au fost împărţite mai multe pliante prin care sunt aduse la cunoştinţa cetăţenilor prevederile legale din Legea 61/1991, articolul 184 din Codul Penal, şi anume definirea locului public şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care defineşte Facebook ca fiind spaţiul public. Pliantele au fost împărţite cetăţenilor. Nu vrem să îngrădim libera exprimare. Este vorba de anumite injurii“.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €