Ce s-a ales de conacul din Târgu Jiu în care s-a născut Sergiu Nicolaescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul, regizorul şi scenaristul Sergiu Nicolaescu s-a născut într-un conac din Târgu Jiu, la data de 13 aprilie 1930. Tatăl său, Pantelimon Nicolaescu, era angajat ca inginer la o unitate de gospodărire aflată pe vremea aceea în subordinea primăriei. Casa în care a venit pe lume cineastul era locuinţă de serviciu pentru tatăl acestuia.

Casa, care avea o arhitectură specific românească, fusese primită de tatăl lui Sergiu Nicolaescu pentru a locui pe perioada când îşi desfăşura activitatea în cadrul Serviciului Tehnic al Primăriei Târgu Jiu. În această clădire era şi sediul Serviciului Tehnic. Interesant este că acest conac există şi în prezent şi se păstrează în condiţii foarte bune.

„Pantelimon Nicolaescu s-a născut în anul 1902. A urmat în oraş cursurile gimnaziale şi le-a continuat cu cele liceale, ulterior absolvind cursuri universitare politehnice devenind inginer. Timp de câţiva ani, până în 1935, a condus Serviciul Tehnic al Primăriei Târgu Jiu, sediul acesteia fiind într-o clădire aflată mai târziu în interiorul IJIL Gorj, pe malul drept al Jiului. În această clădire a cărei imagine din anul 1925 o reproducem în lucrare (n.red – volumul Târgu-Jiu • Case • Oameni • Destine) s-a născut, în anul 1930, viitorul regizor şi actor de filme Sergiu Nicolaescu“, arată Ion Duguleanu, un cercetător al zonei Gorjului.

În aceeaşi casă s-a născut şi sora regizorului, Maria Iolanda.

Unchiul lui Sergiu Nicolaescu a fost un general al armatei române

Ion Duguleanu mai dezvăluie, în cartea sa, că unchiul lui Sergiu Nicolaescu a fost un mare general al armatei române:

„Soţia lui Pantelimon Nicolaescu, Sevasta, era fiica poliţistului Gheorghe Cambrea, care locuia în strada Unirii, peste Podul Jiului şi care a fost soră cu  generalul Nicolae Cambrea, viitor comandant al Diviziei Tudor Vladimirescu”. 

Interesant este că Sergiu Nicolaescu mărturisea că la baza personajului comisarului Moldovan a stat bunicul său, Gheorghe Cambrea, care l-a inspirat foarte mult. 

Familia Nicolaescu a plecat în Timişoara în anul 1935

În anul 1935, tatăl lui Sergiu Nicolaescu şi-a luat familia şi a plecat la Timişoara. După plecarea din Târgu Jiu, familia Nicolaescu s-a stabilit în Timişoara, iar ulterior la Bucureşti, unde Pantelimon Nicolaescu a activat  ca inginer şi cadru universitar, decedând în anul 1994. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată