Castan dedicat Sfântului Nicodim, plantat în curtea Schitului Cioclovina de Jos. Acţiunea de salvare a rezervaţiei de castani de la Tismana este finanţă de UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul puiet de castan plantat la Tismana în cadrul unui proiect finanţat din fondurile europene a fost dedicat Sfântului Nicodim, ctitorul cunoscutului lăcaş de cult din localitate.

În pădurea de lângă schitul Cioclovina de Jos a început, luni, plantarea puieţilor de castani. „L-am dedicat Sfântului părinte Nicodim, despre care se spune că a venit de la Muntele Atos cu castanul şi l-a plantat în zonă. O să punem un gărduleţ în jurul lui, ca să fie mai protejat. Acesta arbore a fost un susţinător al posturilor călugărilor şi al localnicilor şi ne-am gândit să-l dedicăm lui Nicodim“, a spus Elisabeta Juveloiu, manager de proiect din partea Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Gorj. La acţiunea de plantare a luat parte şi primarul localităţii Tismana, Marian Slivilescu. 

Fondul forestier pe care se efectuează plantările aparţine Ocolului silvic Eparhial. Suprafaţa totală care va fi plantată cu castani până în primăvara anului viitor este 25 de hectare. Acţiunea face parte dintr-un proiect finanţat de Uniunea Europeană, care mai prevede efectuarea de tratamente specifice de salvare a arborilor afectaţi de o boală denumită „cancerul castanului“

100.000 de puieţi de castan vor fi plantaţi

Prima acţiune de plantare se va încheia la jumătatea lunii aprilie, dar vor continua în toamnă şi în primăvara anului viitor.

„Am preconizat ca cele 25 de hectare plantate cu castan să fie finalizate în trei sezoane: primăvara şi toamna acestui an, iar în primăvara anului 2016 se va desfăşura ultima acţiune de plantare. Trebuie să urmărim şi procentul de prindere şi trebuie făcute completări. La finalul proiectului vorm avea 100.000 de puieţi prinşi“, 

a spus Elisabeta Juveloiu.

Proiectul vizează o suprafaţă totală de 85 hectare 

Plantările se vor efectua pe o suprafaţă de 25 de hectare, iar tratamentele la castanii care se întind pe 60 de hectare.

„Refacem în total 85 de hectare cu castan, dar pe două tipuri de activitate: o activitate de tratament biologic la cancer, pentru sunt multe exemplare care pot fi tratate şi menţinute în vegetaţie, iar pe 25 de hectare vor avea loc plantări, în zonele unde fenomenul de uscare este de 100% sau de aproape 100%, acolo unde nu se mai poate face vreun tratament. Înlocuim şi regenerăm acolo unde a dispărut castanul. Nu este foarte uşor de plantat, pentru că trebuie identificate locurile rămase libere. Astăzi am dus aproximativ 20.000 de puieţi din pepinieră de anul doi pentru plantat, iar firma care a câştigat licitaţia a început plantările,

a precizat Elisabeta Juveloiu. 

Proiectul se desfăşoară pe cinci ani

Acţiunea de tratare a castanilor afectaţi de boala denumită «cancerul castanului» este realizată de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) Braşov.

Este singurul institut din ţară care face asemenea tratamente şi acţiunea durează cinci ani. În fiecare an, în perioada mai – iulie, se face tratamentul. Această acţiune se derulează, deja de doi ani, şi mai sunt încă trei ani de tratamente. Rezultatele au început să apară. Am verificat parcelel unde au fost făcute tratamente şi, spre bucuria noastră, scoarţa era recuperată „in integrum“,   a adăugat Elisabeta Juveloiu. 
Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele