Cadoul Gabrielei, premianta din Gorj care visează să devină poliţistă. Ce surpriză i-au făcut oamenii legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela îşi doreşte să devină poliţistă Foto: Poliţia Gorj

O fetiţă în vârstă de 11 ani, din comuna Scoarţa, judeţul Gorj, visează să devină poliţistă. Aceasta trăieşte într-o familie cu o situaţia materială precară, dar este printre cei mai buni elevi la învăţătură din clasa sa.

Poliţiştii gorjeni au aflat povestea fetei şi dorinţa acesteia de a îmbrăca uniforma de poliţist. 

„Dragă jurnalule, astăzi am luat 10 la limba română, ceea ce mă ajută să ajung mai aproape de visul meu, acela de a deveni poliţist“, scrie Gabriela în jurnalul pe care l-a arătat şi poliţiştilor.

Fata este premiantă la şcoală. Învaţă toată ziua, pentru a-şi atinge visul, acela de a deveni poliţist. De asemenea, ea şi îşi ajută familia cu tot ce poate.

„Deşi situaţia financiară a familiei sale este precară, părinţii, trecuţi deja de prima tinereţe, depun toate eforturile pentru ca Gabriela să îşi poată finaliza studiile şi să ducă la îndeplinire visul său.

La vârsta ei, copila nu îşi petrece timpul liber la joacă, împreună cu alţi copii, ci preferă să citească, să înveţe, să compună sau să picteze. Nici treburile casnice nu le neglijează. S-a obişnuit cu traiul pe care îl duce şi este  mulţumită cu ceea ce are. 

Poliţiştii gorjeni nu au putut rămâne indiferenţi, văzând situaţia acestui copil şi şi-au dorit să contribuie la fericirea micuţei şi a familiei sale“, a transmis Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Fata va împlini la 5 februarie vârsta de 12 ani

Foto: Poliţia Gorj

Pentru că Gabriela urmează să împlinească sâmbătă, 5 februarie, vârsta de 12 ani, poliţiştii i-au dus în dar un tort, un „certificat de poliţist junior” şi mai multe materiale cuprinzând activităţi ale poliţiştilor, care să-i amintească în permanenţă de visul ei.

„Familia a primit şi produse alimentare, pentru ca mesele să fie mai îmbelşugate, cel puţin pentru perioada ce urmează. Aşadar, nu numai că am cunoscut  o persoană extraordinară, dar am primit şi o lecţie de viaţă de la un copil, de doar 11 ani“, a mai spus Corina Scurtu.

Vă recomandăm să mai citiţi

Două şcoli din Gorj, vandalizate. Pe zidurile lor au fost scrise mesaje antivacciniste

Deşeuri descărcate de societatea de salubritatea din Târgu Jiu în curtea unui localnic. Poliţia Locală a intervenit

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile