Boemul Nichita Stănescu. Poetul se înconjura de oameni, la el acasă. „Îi plăcea să facă cinste şi casa era mai tot timpul plină de musafiri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nichita Stănescu trăia modest, deşi câştiga foarte mult Foto: Arhivă

Nichita Stănescu, considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi români, trăia modest, deşi câştiga foarte mulţi bani - relatează colegii de breaslă care au povestit despre Nichita în scrierile lor.

Poetul Nichita Stănescu trăia într-un bloc cu două camere din Bucureşti, în condiţii modeste. Nu avea maşină, iar televizor şi-a cumpărat cu doi ani înainte de a muri, în anul 1983, tot atunci când şi-a pus şi telefon. Poetul nu era deranjat de modul în care trăia, pentru că avea casa plină de prieteni. 

„Nichita a câştigat bine, dar erau scriitori care câştigau de trei-patru ori cât el. Un exemplu este Eugen Barbu, care ajunsese să fie invidiat chiar de Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor. Pe de altă parte, marele poet trăia modest într-un apartament de două camere într-un bloc din Piaţa Amzei, nu avea reşedinţă la munte, precum mulţi colegi scriitori, nu avea maşină, televizor şi-a cumpărat cu vreo doi ani înainte să moară şi cam tot atunci şi-a pus telefon. Avea un singur costum pe care şi-l cumpărase în 1975, cu ocazia Premiului Herder“, a relatat scriitorul Ştefan Agopian, un apropiat al lui Nichita Stănescu, în cartea „Scriitor în comunism“.

Cheltuia foarte mult pe băuturi alcoolice 

Nichita ducea o viaţă boemă. El cheltuia cea mai mare parte a banilor pe băutură, care se aflau la discreţie în casa lui, tot timpul plină de vizitatori. „Şi totuşi cum îşi cheltuie Nichita banii? Cheltuia mult pe băutură, îi plăcea să facă cinste şi casa era mai tot timpul plină de musafiri. Aduceau şi ei de băut, nimic de zis, dar grosul îl suportă Nichita. Apoi, cheltuia enorm pe monede - noua lui pasiune“, a mai povestit scriitorul Ştefan Agopian. 

Câştiga de patru-cinci ori mai mult decât un angajat obişnuit

Nichita Stănescu avea venituri lunare de patru-cinci ori mai mari faţă de un salariu mediu din România acelor vremuri. 

„Chiar dacă în tinereţe trăsese mâţa de coadă, atunci când l-am cunoscut, la 44 de ani, adică în 1977, Nichita era un om cu bani. Câştiga peste 10.000 lei pe lună. Ca să vă daţi seama ce însemnau pe vremea aia 10.000 de lei, vă pot spune că eu aveam o leafă de 1.436 lei, iar Cristina (n.r. - soţia scriitorului Ştefan Agopian), vreo 2.000 de lei. Împreună câştigam o treime din venitul lui Nichita. E drept, el era considerat cel mai mare poet român în viaţă, în timp ce eu nu publicasem decât o povestire în revista Luceafărul. Avea mai multe surse de venit. Un salariu la „România literară“, unde fusese redactor şef adjunct şi apoi publicist comentator. Deşi nu trecea pe acolo cu anii ( nu era singurul în situaţia asta, staţi liniştiţi) lua vreo 5000 de lei“, se mai menţionează în volumul „Scriitor în comunism“.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

O asistentă care ar fi eliberat certificate de vaccinare false a fost reţinută de poliţişti. Femeia ar fi luat între 500 şi 1.500 lei de la pacienţi

Comisar şef de poliţie din Rovinari, cercetat pentru că a condus sub influenţa substanţelor psihoactive

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi