Biroul lui Ciurel a fost mutat la Divizia Minieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul lui Laurenţiu Ciurel fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, a fost mutat la sediul Diviziei Miniere. De asemenea, conducerea companiei nu a stabilit ce director îşi va desfăşura activitatea în biroul lui Ciurel.

Ion Ruşeţ, şef al Departamentului de Administrativ şi servicii din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a spus că fostul manager a primit un birou în cadrul Diviziei Miniere: „În perioada 1-2 februarie, domnul Laurenţiu Ciurel, director general executiv cu atribuţiuni luate de către Consiliul de Supraveghere a primit notificare pentru a elibera spaţiul deţinut în sediu, urmâţnd a se pune la dispoziţie până în data de 4 un alt birou situat la sediul Diviziei Miniere în strada Tudor Vladimirescu. Dânsul nu a predat biroul şi bunurile de inventar ceea ce a făcut posibil şi necesar ca comisia care a fost nominalizată să procedeze la deschiderea uşii şi inventarierea bunurilor şi documentelor aflate în birou. Toate documentele au fost opisate sigilate şi depuse în cutii speciale. Toate bunurile inclusiv cele electronice au fost inventariate, depuse în cutii şi sigilate. Niciun bun nu a fost scos din acest birou. De asemenea, nu a fost niciun bun care nu se află pe inventar şi este considerat bun cu caracter personal. Toate au fost sigilate şi sunt în acest birou, urmând ca la revenirea dânsului să-şi poată ridica bunurile de personal şi să stabilim de comun acord de ce bunuri are nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea în noul birou pus la dispiziţie“. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie