Asistentă şefă la Oncologie condamnată pentru fraude cu asigurările de sănătate. Cum deconta servicii medicale fictive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Creţu, asistentă şefă la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, a fost condamnată de Judecătoria Târgu Jiu într-un dosar penal care priveşte decontarea unor tratamente şi servicii medicale fictive.

Aceasta a recunoscut faptele pentru care a fost trimisă în judecată de procurori şi a fost condamnată, în procedură simplificată, la plata unei amenzi penale în sumă de 10.000 de lei. De asemenea, instanţa de judecată a mai dispus anularea a 85 de documente falsificate pe parcursul mai multor ani, în baza cărora asistenta şefă a câştigat, în mod fraudulos, prin care firma pe care o deţinea, sume de bani din bugetul asigurărilor de sănătate.

Bani încasaţi pentru servicii şi tratamente fictive

Conform anchetatorilor, firma Paliativ Med SRL, unde asociat unic figura Simona Creţu, a primit de la Casa de Asigurări de Sănătate, numai în anul 2014, peste 46.000 lei, prin acte de decontare în fals a unor servicii medicale de îngrijire la domiciliu. Prejudiciul înregistrat a fost recuperat de la inuclpată, care nu mai are „dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a sentinţei”, se mai arată în sentinţa Judecătoriei Târgu Jiu. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța