Accident petrecut în localitatea Bâlteni. Un şofer a ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 66

Un accident de circulaţie a avut loc sâmbătă după- amiaza în localitatea Bâlteni. Un şofer a fost rănit şi a fost transportat la spital.

Potrivit poliţiei, un şofer nu s-a asigurat atunci când a vrut să vireze la stânga, „Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că în timp ce un bărbat de 59 de ani, din comuna Bâlteni, conducea un autoturism din direcţia Rovinari către Bâlteni, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers, prin viraj spre stânga, fiind acroşat pe partea laterala faţă, de un alt autoturism, condus de un tânăr de 26 de ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers.

În urma impactului primul şofer a suferit leziuni şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente