Abuzurile căpitanului de poliţie Costache Chihaia. „Recurgea la o gamă variată de tehnici de schinguire“
0Agia a fost prima instituţie înfiinţată în Bucureşti care avea ca scop menţinerea ordinii şi liniştii publice în Capitală.
Domnitorul Alexandru Ipsilanti a făcut primele demersuri pentru a stabili cine se ocupă de menţinerea ordinii publice în Bucureşti.
Agia a fost prima instituţie poliţienească consemnată de documentele istorice. Aceasta avea obligaţia de a asigura ordinea, liniştea şi curăţenia oraşului. Necesitatea de a stabili o entitate care să se ocupe de ordinea publică a venit ca urmare a creşterii demografice de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi consecinţa acestui fenomen, un nivel ridicat al infracţionalităţii, manifestată prin jafuri, furturi şi crime. Din acest motiv au fost amplasate puncte de pază la intrările în oraş cu scopul de a controla persoanele care intrau şi ieşeau din Bucureşti. De asemenea, au fost stabilite şi graniţele oraşului cu cruci de piatră şi cu garduri de lemn.
„Aparatul administrativ al oraşului care avea atribuţii privind ordinea şi paza era constituit din marela agă sau şeful poliţiei, care se ocupa de strângerea banilor pentru Casa pavelelor, a cişmelelor şi a felinarelor, după care urma polcovnicul de poduri sau polcovnicul de târg, a cărui atribuţie era verificarea aspectului general al oraşului, al străzilor şi menţinerea liniştii publice. În ceea ce priveşte controlarea modului în care erau respectate regulile privind paza şi ordinea în Bucureşti, aceasta intra în atribuţiile domnitorului care exercita acest rol prin intermediul Divanului domnesc. Realizarea unor controale privind modul în care slujbaşii administraţiei locale îndeplineau poruncile domniei a scos la iveală multe acte de indisciplină ale celor însărcinaţi cu menţinerea ordinii publice. S-a constatat că, noaptea, caraula folosea sloganul «Te văd! Te văd!» fară să vadă pe cineva, şi aceasta în cazul cel mai bun, pentru că de multe ori cei a căror misiune era aceea de a asigura paza în timpul nopţii îşi petreceau timpul prin cârciumi. Totodată, unele caraule erau folosite ca slugi în casele unor funcţionari din ierarhia Agiei. În consecinţă, Divanul domnesc a decis eliminarea sloganului «Te văd! Te văd!» şi înăsprirea pedepselor pentru cei care nu respectau întocmai poruncile primite“, prezintă istoricul Gabriel Constantin în studiul „Asigurarea ordinii publice în Bucureşti la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea“.
Apariţia Marelui Spătar
O măsură a domniei a vizat circulaţia pe timp de noapte pe străduţele oraşului, pentru că infracţiunile se înmulţeau după căderea întunericului. Toate zonele erau atent verificate, iar cine nu putea să justifice prezenţa într-o anumită zonă era arestat.
„Atribuţiile marelui agă, care era echivalentul prefectului de poliţie din secolul al XIX-lea, au fost limitate iniţial la centrul Bucureştiului, dar, pe măsură ce oraşul s-a dezvoltat, acestea au crescut şi au constat în: prevenirea şi stingerea incendiilor, controlul preţurilor mărfurilor de larg consum şi dreptul de a judeca litigiile dintre orăşeni privind dreptul de proprietate asupra caselor şi prăvăliilor. Administrarea eficientă a oraşului a impus apariţia unui nou dregător, numit de către domnitor: marele spătar. Acesta se ocupa cu îndeplinirea poruncilor domneşti, stabilea punctele de pază ale străjerilor de la ieşirile din oraş şi luminarea principalelor străzi. Atât marele agă, cât şi marele spătar aveau obligaţia de a asigura aprovizionarea Bucureştiului cu mărfuri de larg consum, de a delimita hotarul vetrei urbei şi de a asigura curăţenia oraşului. Aceşti dregători de rang înalt aveau în subordine o armată de slujitori cu diferite denumiri şi atribuţii: dorobanţi, seimeni, lefegii, vânători“, arată istoricul.
Tribunalul Poliţiei Capitalei
Alexandru Ipsilanti a creat instituţia judecătoriei „ot vel-aga“, care a devenit, ulterior, ca urmare a reformelor lui Pavel Kiseleff, Tribunalul Poliţiei Capitalei. Acesta se ocupa de judecarea certurilor, bătăilor şi tuturor faptelor împotriva bunei orânduieli şi siguranţei. Pedepsele erau între trei zile de închisoare şi până la 50 de bice.
Dregătorii erau schimbaţi frecvent până la Regulamentul Organic, când s-a stabilit ca aceştia să fie numiţi pe o perioadă de trei ani.
Abuzurile comise de căpitanul Costache Chihaia
Au existat şi numeroase abuzuri ale agiei, mai ales în perioada lui Costache Chihaia, poreclit „chiorul". Acesta a băgat teroarea atât în oamenii cinstiţi, pentru că avea un caracter samavolnic, cât şi în borfaşi. Două decenii s-a aflat acesta în slujba agiei.
„Costache Chihaia şi-a început activitatea în cadrul poliţiei în anul 1824, iar regimul de teroare a atins apogeul în anul 1840, când şef al poliţei din Bucureşti a fost marele logofăt Manole Florescu. Căpitanul Costache Chihaia a beneficiat de o tristă faimă care s-a prelungit multă vreme după ce a ieşit din slujbă agiei. Dacă voia să obţină o mărturie convenbilă, acesta recurgea la o gamă variată de tehnici de schinguire. Cei care săvârşeau jafuri şi tâlhării aveau rezervat un tratament special din partea lui Costache Chihaia: bătaia cu gârbaciul. Aplicarea acestei corecţii nu presupunea neapărat dorinţa de a afla adevărul, ci ascundea interesul căpitanului de poliţie a cunoaşte locul unde erau ascunşi banii sau obiectele de preţ furate pentru a şi le însuşi chiar el. O altă «metodă» poliţienească aplicată des de către Costache era percheziţia domiciliară, un bun prilej de a-şi însuşi lucrurile valoroase ale presupusului vinovat“, prezintă istoricul.
Costache Chihaia a fost folosit de autorităţi pentru a înăbuşi în mod represiv revoluţia de la 1848 din Ţara Românească.
Haiducul Ioniţă Tunsu, protejatul poliţiei
Poliţia, cu toate că se dorea o instituţie modernă, acţiona cu metode învechite, iar corupţia era greu de oprit. Unele persoane care comiteau nelegiuiri erau chiar prietenii cu şefi din poliţie, cum era celebrul haiduc Ioniţă Tunsu. „El a beneficiat, o vreme, de protecţia căpitanului de poliţie Radu, care, în cele din urmă, l-a vândut pe Ioniţă, iar acesta a fost ucis de o patrulă sub podul Grozăveşti“, susţine Gabriel Constantin.
În 1831, s-a înfiinţat Sfatul Orăşenesc, instituţie menită a controla abuzurile Poliţiei şi a asigura ordinea şi liniştea publică. Primul Sfat Orăşenesc era alcătuit din cinci membri.