A pus doi gorjeni pe picioare în premieră medicală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ortoped din Târgu-Cărbuneşti a implantat cu succes două endoproteze, operaţii efectuate pentru prima dată în Gorj. Reprezentanţii spitalului aşteaptă acum să fie incluşi în Programul Naţional de Endoprotezare, altfel ar putea fi primele şi ultimele implanturi de acest gen.

Bogdan Niculescu este unul dintre medicii care au preferat să pornească de la zero, într-un oraş cu 9.000 de suflete, decât să plece în străinătate pentru salarii de mii de euro. Pacienţii din Târgu-Cărbuneşti îi spun „omul cu mâini de aur şi cu har de la Dumnezeu“, celui care îi pune pe picioare, la propriu. Şcolit la Timişoara, cu două luni petrecute în Franţa în timpul rezidenţiatului, tânărul a pus, în 2010, bazele Compartimentului de Ortopedie de la Spitalul Târgu-Cărbuneşti, iar în 2011, în premieră pentru judeţul Gorj, a efectuat două intervenţii de protezare a şoldului, la doi pacienţi care sufereau de coxartroză.

„Am efectuat până acum 12 intervenţii de acest gen: 10 parţiale şi două totale. Sunt trecute în Registrul Naţional de Protezare. Ultimele două au fost proteze care au costat peste 10.000 de lei, iar costul acestora şi al operaţiilor au fost suportate de spital. Operaţia de artroplastie totală de şold este o premieră medicală pentru judeţul Gorj. Durează cam o oră şi jumătate-două şi are grad de risc mare.Acum s-au epuizat protezele şi am făcut solicitare la Ministerul Sănătăţii să fim incluşi în Programul Naţional de Endoprotezare. În această zonă sunt mulţi bolnavi de coxartroză şi gonartroză, iar costurile pentru proteze sunt foarte mari“, spune tânărul medic.

În urma operaţiilor, doi pacienţi din Logreşti şi Turburea, care până nu demult aveau dureri mari, au fost puşi pe picioare. S-a demonstrat că aceste operaţii pot fi făcute şi în Gorj, oferind Ministerului Sănătăţii un motiv să includă spitalul în programul de endoprotezare.

Are pacienţi din toată Oltenia

La uşa medicului bat pacienţi din Gorj, Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi. „E important brandul, dar se formează în timp. Dotarea este la nivel european, iar succesul depinde de echipă. Ne ocupăm de orice tip de fractură, cu excepţia celor de bazin şi coloană, care se fac în centrele mari. Vin foarte mulţi pacienţi cu fracturi, 15 pe zi, şi facem 20 de operaţii pe lună. Pe o listă de aşteptare pentru endoprotezare a şoldului ar figura lejer 50 de pacienţi. Deocamdată, sunt redirecţionaţi spre fizioterapie, care doar temperează durerea, fără să vindece boala“, a precizat ortopedul.

Cei care au trecut prin mâinile acestuia sunt mulţumiţi de modul în care au fost trataţi. „Pe unde voi merge, voi spune cât de bine m-a tratat acest om. Are mâini de aur, sfinte. Mi-a căzut o placă de ciment de 200 de kilograme pe picior şi aveam dureri insuportabile. Acum nu mai am nimic“,  povesteşte Elena Istratie (64 de ani), din Pojogeni. „Am auzit că e un medic foarte bun şi am venit de la Rovinari, cu o rudă. Are meniscul rupt, gradul III“, a spus Constantin Ghiliuc (42 de ani).

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare