A promovat Bacul după ce nota la matematică a fost majorată cu aproape patru puncte după contestaţie, de la 2,95 la 7,60

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrarea la Matematică a unui absolvent al Liceului Energetic din Târgu Jiu a primit în plus, în urma contestaţiei şi recorectării, de nu mai puţin de aproape patru puncte, iar candidatul a reuşit să promoveze Bacalaureatu.

Ionel spune că a avut un şoc atunci când şi-a văzut nota la Matematică. El ştia că rezolvase o mare parte dintre cerinţele lucrării şi nu îşi putea explica nota primită, 2,95. A depus contestaţie, iar rezultatul a fost spectaculos.  „Am avut un şoc când am văzut că am primit o notă aşa de mică. Am scris şapte pagini. Iniţial, la matematică am obţinut nota 2,95, iar după contestaţii am obţinut nota 7,60“, a spus candidatul. 

„Au fost nişte momente cumplite“

În urma acestui rezultat, Ionel a reuşit să promoveze examenul de bacalaureat. El a depus contestaţie şi la proba de la Limba şi Literatura Română, dar nota a fost micşorată. „La Limba şi Literatura Română am obţinut, iniţial, 6,10, iar, după contestaţii, am luat nota 5,50“. 

Profesorii care au corectat lucrările de la Bacalaureat, iar diferenţa este de peste un punct şi jumătate, riscă sancţionarea cu interdicţia de a corecta pe o perioadă cinci ani.

Se centralizează rezultatele şi diferenţele mai mari de un punct jumătate vor analizate în comisia judeţeană, iar profesorii corectori vor fi sancţionaţi. Ei vor primi interdicţia de a mai participa la orice examen pe o perioadă de cinci ani“, a spus Georgeta Popescu, purtător de cuvânt al Inspectoratuluii Şcolar Judeţean Gorj. . 

Mai multe pentru tine:
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil