20 de poliţişti au depus Jurământul de Credinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

20 de poliţişti care au fost declaraţi admişi la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne pentru ocuparea unor funcţii de execuţie vacante, cu recrutare din sursă externă, au depus, astăzi, Jurământul de Credinţă la sediul IPJ Gorj.

Acesta este primul pas spre asumarea de responsabilităţi, în numele societăţii, pentru a-i apăra valorile materiale şi spirituale. Alături de ei s-au aflat familiile şi prietenii. 

În perioada următoare, cei 20 de poliţişti vor urma un stagiu de pregătire de 3 luni, la unităţi de învăţământ din cadrul MAI, după care, fiecare îşi va prelua postul în primire la subunităţile de poliţie unde a fost repartizat.

Mai multe pentru tine:
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un consilier local bucureștean vrea ca autoturismele cu minim patru persoane să poată circula şi pe benzile speciale de transport în comun
Justiția de la Chișinău respinge cererea Evgheniei Guțul. Bașcanul Găgăuziei rămâne în spatele gratiilor
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar