,,Ziua Internaţională a Familiei”, sărbătorită ieri la CJD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În data de 15 mai, în întreaga lume este sărbătorită Ziua Internaţională a Familiei, iar în judeţul Dâmboviţa, această zi a fost celebrată începând cu anul 2006.

Astfel, anual se organizează un Simpozion, la care participă instituţiile de la nivel judeţean implicate în promovarea drepturilor familiei, protecţia, susţinerea şi ajutorarea acesteia. Simpozionul se încheie cu premierea simbolică a unor familii aflate în dificultate din diferite localităţi ale judeţului.   

      

În acest an, cele trei familii aflate în risc de excluziune socială au fost din localităţile Bezdead, Ocniţa şi Răzvad. Simpozionul a fost organizat în Sala Unirii de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi în încheiere, toate familiile au primit diplome şi premii cu sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Arhiepiscopiei Târgoviştei, Crucea Roşie-Filiala Dâmboviţa şi Asociaţiei Judeţene a Asistenţilor Sociali Profesionişti Dâmboviţa, care au fost mereu alături de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa (DGASPC), la organizarea acestui eveniment.  

      

Instituţiile prezente la această acţiune, prin întreaga activitate, au în vedere toţi cetăţenii, de la naştere şi pe întreg parcursul vieţii, iar acţiunile derulate sunt orientate către susţinerea celor care au nevoie, deci implicit  familiilor acestora.

      

La acţiune au participat Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Claudia Gilia şi Mihai Alin Manole, Directorul general al DGASPC Dâmboviţa, Cristiana Bucur, reprezentantul Arhiepiscopiei Târgoviştei, Consilier eparhial Daniel Bălăjel, reprezentanţi ai Crucii Roşii-Filiala Dâmboviţa,  Primarul comunei Bezdead, Teodora Anghelescu, Primarul comunei Ocniţa, Eduard Barcău, Primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, reprezentanţi ai DGASPC Dâmboviţa şi ai presei locale.

     

Reprezentanţii instituţiilor partenere au adresat mesaje celor prezenţi la eveniment, referitoare la impactul pe care valorile familiei îl au în România şi au promovat relaţiile familiale în care predomină dragostea şi respectul. 

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea