Volei. Victorie pentru CSM Târgovişte în Cetatea Banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SCM Craiova – CSM Târgovişte  0-3 (-19, -17, - 12)

Voleibalistele de la CSM Târgovişte au încheiat cu fruntea sus ultima deplasare a sezonului regulat, din cadrul Diviziei A. Elevele lui Alexandru Juhasz au mărşăluit pe terenul lui SCM Craiova şi au ajuns la a doua victorie categorică de pe teren străin, din retur, după cea de la Piatra Neamţ.


În urma succesului de la Craiova, sportivele de lângă Turn şi-au consolidat locul 5 din clasament, într-o dispută de la distanţă cu CSM Bucureşti. 

„După această victorie putem spune că în finalul sezonului regulat ne vom situa în primele cinci poziţii. Cum în ultima etapă noi jucăm acasă cu Penicilina Iaşi, iar CSM Bucureşti cu Dinamo, este aproape imposibil să mai pierdem locul 5. La Craiova am avut parte de un joc foarte bun, care ne-a dus să câştigăm toate punctele fără emoţii. Victoriile pe seturi sunt mai mult decât concludente. Avem încredere că putem trece cu bine şi peste ultima etapă a returului, după care vom fi nevoiţi să ne concentrăm pe înfruntările din play-off”, a declarat Ion Dobre, delegatul echipei târgoviştene, pentru sportdambovitean.ro

În disputa cu SCM Craiova, Alexandru Juhasz a mizat pe următoarele jucătoare: M. Siwka, B. Moldovan, B. Stojkovic, C. Zanfir, D. Calotă, S. Marian, I. Horeică, M. Sandic, S. Maletic şi A. Gagea, Din cauza accidentărilor, în ultima deplasare a returului CSM nu le-a putut folosi pe M. Foca şi M. Cojocaru.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor