VIDEO Vedetă la vârsta de 8 ani. O fetiţă din Dâmboviţa, singura reprezentantă a României la un festival muzical important: „Nu am emoţii, ştiu ce fac“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Selena este singura reprezentantă a ţării noastre la “Slavianski Bazaar” şi mândreşte cu asta

Selena Bobeică, o fetiţă din Dâmboviţa, va reprezenta România la un festival important de muzică din Belarus. Concursul are loc în perioada 9-12 iulie


O fetiţă de doar 8 ani, din Târgovişte, visează să devină o artistă în adevăratul sens al cuvântului, după ce a fost aleasă să reprezinte România la cel mai mare festival de muzică uşoară pentru copii din sud-estul Europei, „Slavianski Bazaar“. Concursul se va desfăşura între 9 şi 12 iulie în oraşul Vitebsk, din Republica Belarus.

Selena Bobeică a trecut în clasa a II-a la Liceul de Arte „Bălaşa Doamna“ din Târgovişte. De 4 ani este componentă a „Clubului Victorioşilor“, iar îndrumătorii ei sunt Victor şi Viorica Mihalache. Selena se simte excelent pe scenă, iar idolul ei este Loredana Groza.

„Îmi place foarte mult atunci când sunt pe scenă şi când se uită toată lumea la mine. Nu am emoţii, pentru că ştiu ce fac“, ne-a spus micuţa cântăreaţă.

Mama sa a iubit teatrul şi spectacolul de mică, iar acum este bucuroasă să fiica ei are aceleaşi gusturi. „Cânta foarte mult de mică, se juca teatru şi am zis să o ajutăm în sensul ăsta. Face lecţii de canto. Am dus-o şi la Şcoala de Arte «Bălaşa Doamna», unde studiază la vioară. Noi ne dorim foarte mult să aibă un viitor strălucit în domeniul ăsta, pentru că îşi doreşte şi ea. O vom sprijini din toate punctele de vedere. Am mers la foarte multe festivaluri împreună cu ea. A câştigat  multe premii şi a dat foarte bine la public prin prestaţiile sale“, ne-a spus Lăcrămioara Bobeică, mama fetei.

Participă cu piesa „Lele“

Piesa cu care Selena va încerca să câştige concursul „Slavianski Bazaar“ este o compoziţie cunoscută a Loredanei Groza. Micuţa a înregistrat două videoclipuri care au fost vizionate de juriu.

„Anul acesta a cântat la Bucureşti, la Gala Star Melody, unde a câştigat premiul I la secţiunea «Idolul Meu», unde trebuia să imite o vedetă. A imitat-o foarte bine pe Loredana Groza, cu melodia «Lele». Am considerat că o avanajează foate bine această piesă. Cu această piesă, de fapt, vom merge şi în Belarus, dar şi cu o piesă internaţională, «Arlechino», a solistei Alla Pugaciova“, mai spune mama sa.

Selena este singura reprezentantă a ţării noastre la concursul din Belarus şi mândreşte cu asta. „Sunt foarte mândră că voi reprezenta România în Belarus şi sunt foarte încântată. Sperăm să fie bine. Eu mă duc acolo cu gândul că voi face o figură frumoasă. Părinţii mi-au spus că nu contează ce loc voi ocupa acolo, ci contează experienţa pe care o voi acumula“, crede tânăra artistă.

  

Este laureată a numeroase festivaluri şi concursuri de muzică, dans şi teatru din ţară şi de peste hotare. „A participat la turnee în Serbia şi Bulgaria. Este o prezenţă activă în filme şi emisiuni de televiziune. Anul acesta a fost selectată din sute de candidaturi de pe întreg mapamondul să reprezinte România la cel mai mare festival de muzică uşoară pentru copii din sud-estul Europei. Este un copil extrem de talentat şi mult potenţial de creştere. O iubesc din tot sufletul şi îi doresc mult succes peste tot pe unde se duce. De atfel, vreau să vă spun că este printre cei mai telentaţi copii de la Clubul Victorioşilor“, a declarat Victor Mihalache, îndrumătorul ei.

Expediţie românească

„Expediţia europeană a Selenei va demara sâmbătă, 4 iulie 2015. I-am spus aşa pentru că echipajul, format din părinţi, instructor şi micuţa artistă, va străbate un traseu care însumează 4.000 de kilometri şi cuprinde România, Ungaria, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia şi Belarus. La întoarcere, va fi scrisă o carte şi va fi realizat un album al expediţiei. De asemenea, vor fi promovate imaginile României, chiar dacă nici o instituţie locală sau judeţeană nu şi-a afirmat sprijinul pentru acest fapt de cultură românească“, a mai spus Victor Mihalache. Costul deplasării la concursul din Serbia se ridică la aproximativ 1.500 de euro, bani suportaţi integral de familie.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă