VIDEO Petre Daea a făcut piaţa în Târgovişte la ora 7 dimineaţa: „Merele româneşti au un defect“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, se află joi în Dâmboviţa, într-o vizită de lucru. Oficialul a făcut piaţa la ora 7, în Târgovişte. A cumpărat verdeaţă, legume, brânză, caşcaval şi mere.

Daea a stat de vorbă cu producătorii locali care îşi vând marfa în Piaţa 1 Mai din Târgovişte şi a cumpărat câte puţin din toate, întrebându-i cum merge agricultura. A fost interesat de sectorul de fructe, acolo unde a aflat că producţia de anul acesta va fi una foarte bună pe Valea Dâmboviţei, acolo unde se produce celebrul "Frumosul de Voineşti". 

"Mi-a spus un producător de aici că toate speciile au legat anul acesta şi e perspectivă bună pentru producţia de fructe. E bine, pentru că această zonă este o zonă consacrată, oamenii trăiesc dintr-o asemenea afacere şi iată că este un moment de bucurie pentru ei. Evident, vom vedea cum vor evolua factorii climatici şi producţia se va defini atunci când vor recolta", a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Lipsa depozitelor de fructe este o problemă acută, crede oficialul, pentru că agricultorii culeg prea drevreme merele.

"Merele româneşti au un defect, pentru că, neavând posibilitatea aceasta de depozitare, ele sunt culese devreme, neavând o culoare uniformă, neavând maturitate, iar gustul este afectat. Pentru construirea de depozite avem Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, iar în pomicultură avem o măsură căreia i-am acoradat o sumă importantă în acest sens şi sunt fermieri care au accesat şi fonduri europene în acest sens", a spus Daea în Piaţa 1 Mai din Târgovişte.

Ministrul este de părere că, în ciuda tuturor problemelor pe care le are agricultura românească, este bine că ţăranii nu folosesc atât de multe substanţe pentru combaterea dăunătorilor, ca în străinătate.

"Şi în România se folosesc substanţe pentru a face tratamentele cuvenite, pentru că v-am spus de fiecare dată: din agricultură mănâncă toţi, furnica, boala şi dăunătorii. Intervin producătorii în doze mici şi oamenii se ocupă de acest domeniu. România este, din fericire, una dintre ţările care are una dintre cele mai curate culturi, pentru că numărul de tratamente este redus, iar cantitatea de substanţe care se aplică se face într-o doză moderată, pe baza avertizărilor şi controlului pe care îl fac specialiştii în teren. În această zonă (nr. - Dâmboviţa), care este consacrată pentru producţia de fructe, unde oamenii sunt destoinici, merită să consumăm aceste fructe", a mai spus Petre Daea. 

Oficialul nu a plecat cu mâna goală din Piaţa 1 Mai. A cumpărat flori de gălbenele de la o bătrânică (10 lei), cinci legături de ceapă (5 lei), două legături de usturoi (4 lei), două legături de ridichi (6 lei), două legături de lodobă (2 lei), două legături de ceapă roşie (8 lei), un kg de cartofi noi (10 lei), două salate verzi (4 lei), un sefert de kilogram de miez de nucă (10 lei), brânză (27 de le) şi caşcaval afumat.

Programul oficialului cuprinde vizite în mai multe localităţi din judeţ, unde va avea discuţii cu producătorii agricoli, comercianţi şi cumpărători.

De asemenea, oficialul va avea o întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, primari, parlamentari, investitori din agricultură. 

În a doua parte a vizitei, ministrul va vizita obiective economice din Dragomireşti si Nucet, pentru a se întâlni apoi, de la 16:30, cu producătorii agricoli din judeţ, la Titu, unde vor fi prezenţi şi primarii din zonă.



 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort