VIDEO Pensionarele l-au înconjurat pe preşedintele Senatului la Mănăstirea Dealu: „Să trăiască dom' Tăriceanu, veniţi pe aici pe la noi pentru pensii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi premierul Viorica Dăncilă au făcut baie de mulţime după terminarea slujbei de resfinţire a Bisericii Mănăstirii Dealu, la care au luat parte duminică, 10 iunie.

La finalul slujbei, oamenii prezenţi la ceremonie le-au cerut aleşilor să le mărească pensiile. Cei doi lideri politici au făcut baie de mulţime. Viorica Dăncilă chiar a făcut un selfie alături de o fetiţă.

La eveniment a fost aşteptat şi Liviu Dragnea, însă acesta a lipsit.


La ce eveniment au participat oficialii

Biserica „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Dealu, care adăposteşte capul lui Mihai Viteazul, a resfinţită după 517 ani. Măsura a fost dispusă de Arhiepiscopia Târgovişte, ca urmare a unor lucrări de restaurare şi reabilitare bisericii. Mănăstirea Dealu se află în localitatea Viforâta, comuna Aninoasa, în apropiere de Târgovişte. Slujba, la care au participat câteva mii de credincioşi, a fost oficiată de ptriarhul Daniel, iar la la eveniment au participat mai mulţi oficiali, printre care Călin Popescu Tăriceanu şi Viorica Dăncilă, primul ministru al României.

Pentru acest eveniment toate bisericile din Târgovişte au fost închise, pentru ca preoţii să vină la Mănăstirea dealu, însoţiţi de enoriaşi.

Tot din cauza căldurii şi, posibil, a drumului lung, unul dintre ierarhii prezenţi a moţăit în timpul slujbei.

Mănăstirea Dealu este cunoscută ca cea mai mare necropolă domnească din ţară. În partea dreaptă a necropolei este înmormântat capul domnitorului Mihai Viteazul (1592-1601), iar în stânga este mormântul domnitorului Radu cel Mare. Tot acolo sunt înhumaţi Vlad Dracul şi fiul său Nicolae, Vladislav al II-lea, Jupâniţa Caplea, Vlăduţ Voievod sau Vlad cel Tânăr, fratele lui Radu, Radu Vodă Bădica, Vlad Înecatul,  Pătraşcu Vodă cel Bun şi capul lui Mihai Viteazul. Tot acolo s-a tipărit şi prima carte din spaţiul Românesc. 

Manifestarea religioasă s-a încheiat cu parada militară a Batalionului Brigăzii 30 gardă „Mihai Viteazul”.

“Cu o vechime de peste cinci secole, acest aşezământ monahal constituie un izvor expresiv al dăinuirii dreptei credinţe, a spiritualităţii şi al artei bisericeşti din spaţiul românesc, dar şi un reper important al identităţii şi unităţii noastre naţionale, din locul sacru care păstrează într-un chivot, cinstitul cap al domnitorului Mihai Viteazul, cel care a înfăptuit prima unire a provinciilor româneşti ”, a spus Patriarhul Daniel.
 

Pentru acest eveniment, toate bisericile din Târgovişte au fost închise, pentru ca preoţii să vină la Mănăstirea Dealu, însoţiţi de enoriaşi. 

Mănăstirea Dealu este cunoscută ca cea mai mare necropolă domnească din ţară. În partea dreaptă a necropolei este înmormântat capul domnitorului Mihai Viteazul (1592-1601), iar în stânga este mormântul domnitorului Radu cel Mare. 

Tot acolo sunt înhumaţi Vlad Dracul şi fiul său Nicolae, Vladislav al II-lea, Jupâniţa Caplea, Vlăduţ Voievod sau Vlad cel Tânăr, fratele lui Radu, Radu Vodă Bădica, Vlad Înecatul şi  Pătraşcu Vodă cel Bun. Tot acolo s-a tipărit şi prima carte din spaţiul Românesc. Acolo s-au aşternut pe o foaie de hârtie primele cuvinte cu ajutorul tiparniţei. Totul se datorează călugărului sârb Macarie, care a fost adus în ţară de către domnitorul Radu cel Mare, pentru a consolida prestigiul Bisericii ca principal sprijin al statului.

Manifestarea religioasă s-a încheiat cu parada militară a Batalionului Brigăzii 30 gardă „Mihai Viteazul”.

Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte, este considerată vatra tipăriturilor din Ţara Românească. Acolo s-au aşternut pe o foaie de hârtie primele cuvinte cu ajutorul tiparniţei de pe teritoriul României. Totul se datorează călugărului sârb Macarie, care a fost adus în ţară de către domnitorul Radu cel Mare, pentru a consolida prestigiul Bisericii ca principal sprijin al statului.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”