VIDEO O afaceristă din Bucureşti folosea la negru 14 persoane. S-a ales cu dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, în colaborare cu reprezentanţi ai I.T.M Dâmboviţa, au desfăşurat o acţiune pe linia depistării faptelor ilicite de comerţ cu legume şi fructe.

Cu ocazia controlului la o societate comercială, situată în oraşul Răcari, poliţiştii au stabilit că o femeie, în vârstă de 40 de ani, din Bucureşti, în calitate de director general, a folosit la muncă, fără forme legale, un număr de 14 persoane.

"Pe numele acesteia, poliţiştii au întocmit acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 264 alin 3 din Legea 53/2003 „primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă”, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchet", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, agent Adelina Torcică.

La acţiune au participat şi efective de jandarmi.