VIDEO FOTO Demolare cu scandal şi blesteme în Piaţa „En gros” din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demolare cu scandal, blesteme şi acuzaţii de şpagă în Piaţa „En gros” din Târgovişte, unde munitorii de la Salubritate au venit cu noaptea în cap să dărâme toate spaţiile comerciale. Consiliul Local a decis să îi mute pe vânzători la marginea oraşului, în fostul târg săptămânal, pentru a face loc unei viitoare parcări, însă aceştia au refuzat, spunând nu au vad comercial acolo.


Samsarii din Piaţa 1 Mai au venit, vineri, la Primăria Târgovişte să le ceară socoteală consilierilor municipali pentru faptul că "îi aruncă" în zona Bazei Crizantema, în fostul târg săptămânal. Doleanţele nu le-au fost ascultate, aşa că muncitorii de la Salubritate, ajutaţi de jandarmi şi poliţişti locali, au venit să dărâme toate spaţiile comerciale.

Mulţi dintre comercianţi, văzând cum le sunt dărâmate spaţiile în care şi-au depozitat de mulţi ani produsele, au început să înjure şi să blesteme şi să îl acuze pe directorul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, cel care coordona activitatea, că pentru a putea vinde, au dat şpagă.

În replică, Dorin Maican a negat afirmaţiile.”Au fost anunţaţi de vineri. Este dispoziţia primarului. Se demolează depozitele en gros. Lumea poate să acuze orice. Eu nu am luat şpagă de la nimeni. Aici sunt doar comercianţi, care vindeau en detail, nicidecum en gros. În zona Bazei de Agrement s-au făcut 20 de boxe, care au curent electric şi apă”, a declarat Dorin Maican.

Muncitorii au fost nevoiţi să îşi scoată marfa din depozite în timp record pentru a nu o pierde.

În locul fostelor depozite, Primăria Târgovişte va amenaja o parcare, dar şi căi de acces pentru autovehicule.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

VIDEO Cearta în CLM: dr. Dumitrescu l-a acuzat de propagandă politică pe Răducanu, pentru că îi susţine pe samsarii din Piaţa 1 Mai

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu