VIDEO Film aniversar IPS NIFON: 15 ani de slujire pe tronul vlădicesc din istorica cetate de scaun munteană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 26 decembrie 2014, au avut loc, la Târgovişte, ceremoniile aniversare dedicate celor 15 ani de slujire a Înaltpreasfinţitului Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, pe tronul vlădicesc din istorica cetate de scaun munteană.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON a evidenţiat, în cuvântul său de învăţătură, sensul spiritual al sărbătorii Naşterii Domnului pentru istoria umanităţii şi pentru fiecare dintre noi, accentuând nevoia aprofundării duhovniceşti a acestui eveniment care a transformat din temelii lumea. Înaltpreasfinţia Sa a acordat, apoi, distincţii şi ordine ale Patriarhiei Române, oferite, la propunerea Sa, de către Patriarhul României, colaboratorilor de la Centrul Eparhial şi unor profesori de la şcolile de teologie din Eparhie, dar a acordat şi Diploma de recunoştinţă mitropolitană părinţilor protopopi şi unor stareţi şi stareţe ale mânăstirilor din Arhiepiscopia Târgoviştei.

        

"Personalitate marcantă a vieţii cultural-spirituale, implicat energic în destinul comunităţii, IPS Părinte Mitropolit a contribuit decisiv la zidirea prin cuvânt de învăţătură şi faptă creştină a credincioşilor din Eparhie. Într-o perioadă suficient încercată, dincolo de problemele social-economice, cele mai grele provocări sunt de ordin moral. Educaţia tinerilor, alegerea unui drum corect în viaţă, parcurgerea cu onestitate a drumului pe care fiecare, în domeniul său de activitate, a păşit, - toate acestea au fost în centrul preocupărilor arhiereşti ale Înaltpresfinţiei Sale. Personal, mă bucur că am putut contribui, în calitate de senator sau preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, la consolidarea temeinică a unui parteneriat rodnic cu Arhiepiscopia Târgoviştei", a spus Adrian Ţuţuianu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie