VIDEO Cazul româncei moarte în Italia alături de cei doi copii gemeni. Carabinierii au intrat în posesia unei înregistrări video

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romanca era divorţată, iar drama este cu atat mai mare cu cât are acasă, în Romania, doi copii mici, unul de 3, iar celălalt de 5 ani

Răsturnare de situaţie în cazul Roxanei, o tânără din Pucioasa, jud. Dâmboviţa, care a fost găsită moartă, săptămâna trecută, alături de cei doi copii abia născuţi, într-o localitate din sudul Italiei, despre care se credea iniţial că şi-a omorât pruncii şi apoi şi-a luat viaţa.

Carabinierii încearcă să îşi dea seama ce s-a întâmplat exact cu femeia, după au apărut nişte imagini de pe o cameră de supraveghere în care este surprins un bărbat care intră şi iese din locuinţa sa.

Roxana, în vârstă de 26 de ani, muncea de mai bine de 6 ani ca menajeră în sudul Italiei. "Ne-a spus ultima dată că e bine, că nu are nicio problemă. Nu ştim ce s-a întâmplat", ne-a spus tatăl fetei.

Carabinierii italieni au bănuit iniţial că Roxana Mihaela Răpaşu, care ascunsese sarcina, a născut singură şi le-a curmat viaţa copilaşilor abia născuţi.

"Aici nu s-a auzit decât că a fost găsită moartă şi că avea doi copilaşi. Era o fată cuminte. Nu ştiu nici măcar părinţii ei ce s-a întâmplat exact. Ea nu a spus acasă că era însărcinată. Păcat de copiii cei mici car au rămas fără mamă acum", ne-a spus o vecină a Roxanei.

Romanca era divorţată, iar drama este cu atat mai mare cu cât are acasă, în Romania, doi copii mici, unul de 3, iar celălalt de 5 ani.

Tânăra a fost înmormântată în acest weekend în oraşul natal, Pucioasa.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Româncă găsită moartă în Italia, alături de bebeluşii săi. Femeia le-ar fi luat viaţa copiilor, apoi ar fi murit în urma unei hemoragii

Mai multe pentru tine:
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”