VIDEO Accident cu patru victime, la Colacu, produs de un şofer băut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nesăbuinţa unui şofer în vârstă de 30 de ani, care s-a urcat băut la volan, a băgat în spital 4 persoane, care circulau într-un alt autoturism, regulamentar. Victimele au fost preluate cu ambulanţele, iar acum sunt în stare stabilă.

Accidentul s-a petrecut pe DN 71, Târgovişte - Bucureşti, în dreptul localităţii Colacu. 

Un bărbat de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 29 de ani. 

În urmă coliziunii, 4 persoane au fost rănite.

Conducătorul auto, în urmă testării cu aparatul etilotest, a prezentat o alcoolemie sub limita de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Poliţia efectuează cercetări, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG