Universitatea Valahia din Târgovişte sărbătoreşte 25 de ani de la înfiinţare. Rectorul: Suntem competitivi naţional şi cu vizibilitate internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Valahia din Târgovişte marchează în aceste zile 25 de ani de la înfiinţare prin colocvii, sesiuni şi comunicări ştiinţifice, expoziţii şi concerte.

Joi, într-o şedinţă festivă a Senatului universităţii, au fost acordate diplome de excelenţă celor patru rectori pe care instituţia i-a avut de la înfiinţare: Florea Oprea, Sorin Zaharia, Ion Cucui, Călin Oros.

''După 25 de ani suntem o universitate comprehensivă şi antreprenorială, competitivă naţional şi cu vizibilitate internaţională, o universitate de talie medie în spectrul universităţilor româneşti, peste 7.500 de studenţi şcolarizaţi în 37 de programe de licenţă, 34 programe de master şi şase şcoli doctorale, cu 300 de cadre didactice. Suntem o universitate care a obţinut calificativul grad de încredere ridicat, în urma evaluării ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior — n.r.) din 2016 şi care are în componenţă 10 facultăţi, din care nouă la Târgovişte şi una la Alexandria'', a spus rectorul Universităţii Valahia Târgovişte, Călin Oros.

Tot joi, va avea loc şi o ''paradă a educaţiei'' în centrul municipiului Târgovişte, iar seara, la campusul universităţii, va fi un foc de artificii.

Manifestările 'Valahia25' au început în urmă cu câteva zile, au fost colocvii, sesiuni de comunicări ştiinţifice, o expoziţie şi o lansare de carte. Cei interesaţi au putut vizita campusul universitar în cadrul 'Open Doors', au primit informaţii despre facultăţi, despre programele educaţionale şi dotările unităţii de învăţământ superior.

Vineri, manifestările se încheie cu un concert rock susţinut de formaţiile Trooper şi Timpuri Noi.

Universitatea Valahia s-a înfiinţat prin HG nr. 288 din 01.06.1992. Dacă la înfiinţare Universitatea Valahia din Târgovişte avea în structura sa două facultăţi, un colegiu universitar, 14 specializări universitare şi circa 700 de studenţi, acum are 10 facultăţi, 35 de specializări universitare, studii de masterat şi doctorat, pregătirea şi perfecţionarea personalului didactic şi învăţământul deschis la distanţă. În prezent, la toate formele de învăţământ, studiază aproximativ 7.500 de studenţi sub îndrumarea a 300 de cadre didactice. Valahia este singura instituţie de învăţământ superior din ţară care, după 1989, a construit de la zero un campus universitar. AGERPRES

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră