Un şofer a provocat un accident în care au fost implicate trei maşini, după ce a încălcat linia dublă continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei autovehicule au fost avariate în urma unui accident rutier produs pe şoseaua de cetură a Municipiului Târgovişte, în dreptul OMV Petrom. Se pare că unul dintre şoferi a încălcat linia dublă continuă.

„A fost vorba de o intervenţie pentru asigurare zona în cazul unui accident auto in Târgovişte, zona Peco OMV. Din primele informaţii sunt 3 autovehicule implicate şi o persoană este ranită. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă de la SAJ Dâmboviţa”, au precizat pompierii de la ISU Dâmboviţa.

A fost identificată o persoană ranita şi i-au fost acordate îngrijiri medicale. Aceasta este transportata la UPU Targoviste pentru investigaţii suplimentare. 

Pompierii au asigurat masurile de prevenire a incendiilor.

Potrivit Poliţiei, un bărbat de 66 de ani, în timp ce conducea un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un barabat de 38 de ani. 

Ulterior, autoutilitară a fost proiectată într-un tir care era staţionat. În urma evenimentului, un pasager de 21 de ani, din autoutilitară, a fost rănit. 

Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate cauza şi  împrejurările producerii accidentului de circulaţie.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”