Un sensei din Târgovişte se antrenează precum samuraii, în codul Bushido. Imaginea care îţi dă fiori pe şira spinării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renumele lui Viorel Staicu a ajuns până în Japonia. Niponii au venit special, la Târgovişte, pentru a vedea cum se antrenează acesta

Viorel Staicu are 41 de ani şi este mai mult decât un împătimit al artelor marţiale, sport pe care îl practică de 26 de ani. Se antrenează, predă, îndrumă, formează caractere. Prin performanţă a ajuns să se antreneze precum samuraii, în stilul codului Bushido. Japonezii au venit special pentru el, în Târgovişte, în urmă cu trei ani.

A început la 9 ani cu judo şi până la liceu a încercat atletism, fotbal, box, carturi. “La 14 ani m-am apucat de karate şi m-am menţinut până acum. În 1997 am devenit autodidact, în sensul că am studiat cărţi, reviste, de unde mi-am luat mentori, colegii mi-au fost, de asemenea, mentori, instructori şi antrenori care m-au primit în sălile lor. De la toţi am învăţat”, explică Viorel Staicu, multiplu medaliat în 7 stiluri de arte marţiale şi deţinătorul de grade în 5 stiluri de arte marţiale.

Antrenamentul samurailor - în atenţia japonezilor

Renumele lui Viorel Staicu a ajuns până în Japonia. Niponii au venit special, la Târgovişte, pentru a vedea cum se antrenează acesta. “TV Tokio 5 m-a contactat printr-un translator. Au fost interesaţi de modul în care mă antrenez, aflând că urmez principiile codului Bushido şi mă pregătesc asemenea samurailor. Au venit în 2013 să-mi ia un interviu spunându-mi că doresc să arate Japoniei o altă latură a României, iar eu eram pentru ei un important punct turistic”, spune Viorel.

A avut de asemenea oferte să antreneze în alte ţări, dar a rămas în România. “Vreau să am grijă de băieţii mei, care sunt pe primul loc. Nu mă duc să alerg după bani. În plus, vreau să dezvolt aici, în ţară, un sistem şi o şcoală de arte marţiale mixte/dezvoltare personală/modelare corporală”, mărturiseşte Viorel Staicu.

A creat propiul sistem de arte marţiale 

Viorel Staicu  a studia şi a luptat în diferite stiluri de arte marţiale pe care le-a combinat pentru a crea un sistem eficient de arte marţiale mixte. 

“Ca să învăţ, am luptat în diverse competiţii de arte marţiale. Astfel am ajuns la MMA - Arte Maţiale Mixte. Am dezvoltat metodică de antrenament şi am elevi campioni şi în Jiu-Jitsu Brazilian, în Grapling,  în MMA şi în Sei Budokai Karate”.

MMA este un sistem de luptă deschis. Se folosesc lovituri de mâini şi de picioare din karate şi kick-box, proiectările din judo şi din lupte şi tehnici de luptă la sol din Jiu-Jitsu Brazilian. “Pare periculos, dar sunt mai multe fracturi în fotbal, decât în MMA. Este periculos pentru cine nu se antrenează”, clarifică antrenorul.

Are elevi de la 6 la 60 de ani 

Predă arte marţiale de la 17 ani, când, după titlul de campion naţional la kata şi la kumite, antrenorii săi i-au propus să fie asistent instructor. În prezent, are elevi de la 6 ani la 60 de ani, antrenând pentru sportul de performanţă sau predând arte marţiale tradiţionale pentru dezvoltare şi autoapărare. Au urmat, firesc, solicitările de antrenamente personale, care sunt adaptate la personalitatea individului, la sistemul său cardio-pulmonar, la forţa şi rezistenţa pe care le are şi la obiectivele pe care le urmăreşte: competiţii, autoapărare sau modelare corporală. 

“Nu fac fitness sau culturism. Am dezvoltat un program de 3 antenamente pe săptămână cu rezultate ca: 4-5 cm în minus în talie în trei săptămăni, 14 kg în minus în şase luni.  Trebuie spus că la fel de importantă ca mişcarea este educaţia alimentară”, subliniază antrenorul, care oferă şi consultanţă în stil de viaţă sănătos.

El transmite din cunoştinţele acumulate în cei 26 de ani de studiu în domeniu. “Merg voluntar în licee, la clasele a IX-a şi a X-a şi le vorbesc elevilor. Tematica este spirit sănătos, minte sănătoasă, trup sănătos, relaţii sănătoase. Nu trebuie să ne oprim din a educa tinerele generaţii. Consider că trebuie să înveţi copilul înainte să-l cerţi că a făcut o boacănă”, recomandă senseiul.

Mai multe pentru tine:
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025: Cele mai mari reduceri la jucării pe Noriel
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală