Un şef de post din Dâmboviţa va patrula pe plajele din Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primii poliţişti români detaşaţi pe litoralul bulgăresc în această vară, în număr de şase, îşi vor desfăşura misiunea între 1 şi 31 iulie, la Albena, Nisipurile de Aur şi, în premieră, la Balcic, numărul agenţilor fiind suplimentat la solicitarea autorităţilor bulgare.

Prima serie formată din şase poliţişti români, cunoscători de limba bulgară, va fi detaşată, în perioada 1 iulie - 31 iulie, în staţiunile turistice din Bulgaria, pentru a-i consilia şi a le acorda sprijin cetăţenilor români care aleg să-şi petreacă vecanţa pe teritoriul acestei ţări, se arată în comunicatul Poliţiei.

Spre deosebire de anii înateriori, în acest sezon, la solicitarea autorităţilor bulgare, poliţiştii români vor fi prezenţi şi în staţiunea Balcic, pe lângă Albena şi Nisipurile de Aur.

Din acest motiv, numărul poliţiştilor români pe litoralul bulgăresc a fost suplimentat cu câte doi pe serie, astfel că prima serie, care îşi începe marţi misiunea, cuprinde şase poliţişti: trei din Teleorman şi câte unul din Dâmboviţa (un şef de post), Sibiu şi Timiş.

Pe durata misiunii, poliţiştii români vor acţiona în uniformă şi vor executa activităţi de patrulare împreună cu poliţişti bulgari, în patrule mixte.

Misiunea poliţiştilor români se va desfăşura în două serii, respectiv 1 iulie – 31 iulie şi 1 august - 31 august, în fiecare din cele trei staţiuni urmând să acţioneze câte doi poliţişti români pe durata fiecărei serii.

Este al cincilea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat.

Pe 28 iunie 2010, la Giurgiu, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă şi secretarul general al Ministerului de Interne al Republicii Bulgaria, au semnat "Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice".

Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe perioada sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete