Un preot dâmbovițean, printre cei mai buni artiști fierari ai lumii. Părintele Sorin Bute lucrează cu metode tradiționale

0
Publicat:

Sorin Bute a descoperit dragostea pentru acest meșteșug în anii studenției. Aflat în Italia, a îndrăgit arta lucrului cu metalul de la maeștrii italieni, iar în anii ce au urmat a căutat să se perfecționeze în tehnici tradiționale de prelucrare pe care să le transpună în artă și arhitectură bisericească, dar și profană.

Sorin Bute, preotul - meșter fierar. FOTO Arhiva personală

De atunci am început să studiez serios vechile tehnici tradiționale de forjare, să aflu ce se întâmplă în lume în acest domeniu, să îmi construiesc un atelier și să experimentez lucrând efectiv. Între timp atelierul a fost dotat cu tot ce este necesar pentru forjarea fierului. O parte dintre scule le-am cumpărat din străinătate: forja din Cehia, nicovalele din Germania și Belgia, menghina mare de fierărie din Belgia. Ciocanele pneumatice de forjare le-am cumpărat din România. Uneltele de mână necesare forjării le-am construit singur și le construiesc de câte ori este nevoie pentru o lucrare nouă. A putea forja propriile unelte este esențial pentru această meserie”, a declarat, pentru „Adevărul”, preotul fierar Sorin Bute.

Îi recunosc talentul inclusiv grecii care, în revista Hephaistos îi dedică un spațiu amplu.

A fost o conjunctură fericită în care editorii de la Hephaistos m-au cunoscut, au văzut ce lucrez și mi-au propus să îmi publice lucrările și biografia în anuarul internațional Metall Designs pe 2022. Ceea ce este frumos este că sunt primul român pe care acest anuar l-a publicat. Sper nu și ultimul. Mi-au cerut, conform tradiției lor, să recomand pe cineva ale cărui lucrări să poată fi publicate în viitor și am recomandat pe fierarul Nagy György din Tălișoara. Este, într-un fel o recunoaștere internațională dar și o deschidere internațională”, spune făurarul.

Preotul intenționează să predea anual niște cursuri de forjarea metalului la care să invite ca profesori și alți artiști din străinătate sau din România de la care tinerii care vor să învețe, să poată învăța această artă.

Ce au în comun meșteșugul acesta și biserica?

Credința creștină te învață să fii responsabil în tot ceea ce faci. Nu este un lucru rar ca un preot să mai lucreze și altceva, în special din domeniul creației artistice. Orice muncă cinstită este compatibilă cu misiunea preoției. Se știe că Mântuitorul Hristos a fost tâmplar, deci a lucrat lemnul, iar Sfântul Apostol Pavel, care era și un mare intelectual, își câștiga pâinea confecționând corturi”, adaugă acesta.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată