Uite-le, uite-le, uite campioanele!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MCM Târgovişte a câştigat ieri, pentru a doua oară consecutiv, titlul de campioană a României, impunându-se în finală, cu 3-0 la general, după victoria de aseară, scor 57-65 (14-16, 8-10, 13-18, 22-21).

Spre deosebire de primele două partide ale finalei, disputate la Târgovişte şi câştigate lejer de MCM, în partida de la Arad, elevele lui Cătălin Tănase au fost nevoite să transpire serios pentru a-şi apropia victoria. Începutul de meci sugera clar, că în sala arădeană se poate întâmpla o minune, pentru că, în minutul 5, ICIM conducea cu 14-4. Trezite din pumni, Borşovszky & co au început să recupereze terenul pierdut, dar au ratat în continuare foarte mult, chiar dacă în defensivă jocul a mers destul de bine.

Intrate la pauză cu un avantaj de numai 4 puncte, târgoviştencele au jucat bine în sfertul trei, s-au distanţat şi se părea că nimic nu se mai poate întâmpla, numai că Ancuţa Stoenescu a avut o tresărire de orgoliu, a marcat două coşuri consecutive de trei şi a readus speranţa în tribuna sălii din Arad, acolo unde până-n acel moment duelul sonor a fost dominat clar de cei peste 100 de fani veniţi tocmai de la Târgovişte pentru a-şi susţine favoritele. Totul s-a dovedit a fi numai un foc de paie, pentru că, în disperarea de a reintra în meci, jucătoarele echipei gazdă au început să faulteze, iar Givens, Toma şi Ogorodnikova le-au executat transformând cu sânge rece aproape toate liberele de care au beneficiat pe final. Aşa s-a scris istoria celei de-a doua finale consecutive de campionat naţional câştigată cu 3-0 de MCM Târgovişte, care cu 9 titluri de campioană a României este cea mai titrată echipă din ultimii 20 de ani în baschetului feminin românesc.

După meci, antrenorul Cătălin Tănase a declarat că regretul eliminării din cupele europene rămâne, dar a promis, că dacă va exista continuitate, performanţe din sezonul viitor de FIBA EuroCup vor fi şi mai mari. "Am fost sigur de acest 3-0, cu toate că nu mă aşteptam ca meciul din această seară să fie atât de greu. Mi-a fost puţin teamă de începutul de meci, pentru că fetele de la Arad au început partida foarte motivat, dar în cele din urmă noi am demostrat că jocul nostru colectiv este mai important decât valorile individuale. Chiar dacă nu ne-am îndeplinit 100% obiectivele, pentru că ne doream un parcurs mai lung în cupele europene, eu zic că a fost o primă experienţă bună pentru noi. Sper să avem continuitate în muncă şi sunt convins că dacă vom avea susţinere şi pe viitor putem obţine rezultate şi mai bune pe plan european", a declarat după meci antrenorul Cătălin Tănase.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare