Trădare, trădare, dar să ştim şi noi. PSD a trecut la "epurări" în rândul membrilor importanţi ai partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Stan

Cu câteva luni înainte de alegerile locale, PSD Dâmboviţa continuă seria excluderilor din partid a unor oameni care au deţinut funcţii de conducere sau sunt primari în exerciţiu. Preşedintele Ion Stan a anunţat numele ultimilor "trădători", după cum i-a numit.

Este vorba despre Adriean Budoiu -  primarul oraşului Fieni, Gheorghe Brebeanu -  primarul comunei Runcu şi Ion Nilă - preşedintele PSD Ciocăneşti. Toţi trei sunt acuzaţi de conducătorii organizaţiei judeţene a PSD că au participat la reuniuni ale adversarilor de la PDL.

"Nu putem merge mai departe într-o competiţie onestă cu aceşti trădători pe lângă noi", a spus deputatul Ion Stan.

De asemenea, preşedintele PSD Dâmboviţa a anunţat că vor continua investigaţiile pentru identificarea celor care sunt prieteni şi cu reprezentanţii PDL, fiindcă au semnale că sunt mult mai mulţi cei care trebuie să părăsească PSD pe motiv de... trădare.

Reamintim că luna trecută, alţi doi membrii importanţi ai PSD Dâmboviţa au fost excluşi din partid. Este vorba despre Marin Păun - primarul de Ciocăneşti şi Ilie Mânzu - viceprimar în aceeaşi localitate.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani