TIMP LIBER: Mănăstirea Dealu, un loc care te scapă de stres

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgoviştenii au de asemenea posibilitatea să descopere momente inedite din istoria ţării. La Dealu sunt adăpostite mormântul lui Radu cel Mare şi racla cu capul lui Mihai Viteazul. Sarcofagele din marmură ale acestor voievozi au fost executate de sculptorul român Frederic Storck.

Zăpada s-a aşternut din nou peste oraş, iar frigul parcă vrea să ne ţină închişi în case. Cu toate acestea, după o săptămână în care aţi ostenit pe plan profesional, o ieşire în aer liber şi câteva ore de reculegere într-o mănăstire vă pot scăpa de stres.

Destinaţie la îndemână pentru fiecare târgoviştean, pentru că nu necesită eforturi financiare deosebite, poate fi Mănăstirea Dealu. Un loc încărcat de istorie, tradiţie, linişte, credinţă şi frumos.

În urmă cu mai bine de 500 de ani, meşterii aduşi de domnitorul Radu cel Mare au ridicat pe dealul din nord-vestul Târgoviştei un lăcaş de închinăciune care a rezistat peste veacuri. Biserica nu a fost complet terminată, pictura ei urmând a fi realizată abia peste câţiva ani, în timpul lui Neagoe Basarab (1512-1521).

Mănăstirea a fost jefuită de Gabriel Báthory


În anul 1610, pe când domnul ţării, Radu Şerban (1602-1611), petrecea la Târgovişte, principele ardelean Gabriel Báthory a trecut cu oastea prin pasul Branului şi a pătruns în Ţara Românească, pe care a prădat-o timp de trei luni.

Cum Gabriel Báthory îşi stabilise sediul la Târgovişte, Mănăstirea Dealu a fost printre primele lăcaşuri care au căzut victimă jafului. Starea de distrugere în care ajunsese lăcaşul i-a impresionat pe domnitorii români de mai târziu, care au decis să-i poarte de grijă.

Pronaosul bisericii adăposteşte mormântul lui Radu cel Mare şi racla cu capul lui Mihai Viteazul. Sarcofagele din marmură ale acestor voievozi au fost executate între 1912 şi 1913 de sculptorul român Frederic Storck. De-a lungul timpului, incinta lăcaşului  a servit drept lagăr de prizonieri, depozit de muniţie sau liceu militar. Din 1986, funcţionează ca mănăstire de maici, aparţinând de Arhiepiscopia Târgoviştei.

La Dealu, călugărul sârb Macarie a instalat prima tiparniţă din ţările române, din ale cărei teascuri a ieşit în 1508 prima carte, un Liturghier.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie