Târgovişte, gazda Campionatului Naţional al Federaţiei Române de Karate WUKF, în premieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea spectatorilor va fi liberă

Sute de sportivi din cele peste 100 de cluburi ale FRK WUKF vor lua cu asalt vechea cetate de scaun a Ţării Româneşti, În perioada 11-12 martie. Sala Polivalentă va găzdui Campionatului Naţional al Federaţiei Române de Karate WUKF.

Sportivii îşi vor disputa la acest Campionat Naţional, şansa de calificare în lotul naţional al FRK WUKF, lot ce va participa la începutul lunii aprilie la cea de-a 9 ediţie a Campionatului European de Karate WUKF All Ages.

"Mulţumim DJTS Dâmboviţa, Palatului Copiiilor Târgovişte, organelor locale ale oraşului, pentru şansa de a aduce în oraşul nostru cea de a 17 ediţie a Campionatului Naţional FRKWUKF. Este pentru prima dată când FRK WUKF organizează cea mai importantă competiţie internă din calendarul competiţional în oraşul Târgovişte, venind ca o recunoaştere a contribuţiei Asociaţiei Shorin Ryu şi cluburilor membre ale acestei organizaţii, care anul acesta îşi serbează 30 de ani de existenţă", a declarat Alexandru Dumitru preşedintele As. Shorin Ryu România, organizatorul local al Campionatului Naţional FRK WUK.

Câţiva dintre sportivii de valoare ai şcolii de Shorin Ryu româneşti au putut participa cu rezultate notabile la Campionatele Mondiale şi Europene WUKF.

"Sperăm că şi după terminarea Campionatul Naţional din Târgovişte sportivi ai şcolii de Shorin Ryu româneşti să se califice în lotul FRK WUKF pentru următorul Campionat European WUKF", a mai spus Alexandru Dumitru.

Competiţia se va desfîşura sâmbătă şi duminică (11-12 ) martie la sala Polivalentă din Târgovişte conform următorului program:

Sâmbătă orele: 10:00 — 18:00 CATEGORIILE : 13-14, 15-17, +18 ani,—7, 7 şi 8 ani 

Duminică orele: 10:00 — 15:00 CATEGORIILE : 9, 10, 11, 12 ani;

Campionatul Naţional FRK WUKF va putea fi urmărit în transmisie live la următoarea adresă

http://www.ustream.tv/channel/wukf

Intrarea spectatorilor va fi liberă.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele